Două sute de copii din Oradea au participat joi, la Teatrul Arcadia, la cel mai mare eveniment de citit împreună din istorie. Evenimentul „Citim pentru record" s-a desfăşurat simultan în 48 de ţări, pentru prima dată şi la Oradea.
„Anul acesta au participat peste 2,1 milioane de copii. Scopul este să atragem atenţia asupra dreptului tuturor la o educaţie timpurie de calitate", a spus Codrin Morariu, directorul FasTracKids Oradea,organizatorul evenimentului. Anul trecut, două milioane de copii de pe tot globul au citit împreună o altă poveste, doborând recordul mondial de la acea dată.
Au donat cărţi pentru copiii fără posibilităţi materiale
Cei două sute de copii de la Grădiniţa Americană Crinu, Grădiniţa Casa Minunată, Grădiniţa Ciufulici şi Grădiniţa Creştină Emanuel, Grădiniţa 46, Centrul de Zi al Primăriei Oradea, Căminul Felix şi Şcoala Dacia, au ascultat-o pe „Zâna cărţilor", care le-a citit din cartea „Llama Llama, pijamalele roşii". „Este un eveniment simbolic, pentru a-i face pe micuţi să prindă drag de carte. Copiii cu posibilităţi au donat cărţi pentru cei de la Centrul de Zi al primăriei şi de la Căminul Felix", a spus Codrin Morariu.