Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cat vor plati iesenii pentru caldura din octombrie

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 13 noiembrie 2009 ·

Cat vor plati iesenii pentru caldura din octombrie • Valoarea la care se ridica facturile depinde de numarul de camere din apartament, de modul de izolatie a blocului si de perioada in care administratorii au decis sa lase robinetele deschise

Situatia facturilor la caldura pentru luna octombrie a fost centralizata. Valoarea lor a depins in primul rand de numarul de camere, de perioada in care agentul termic a ajuns in apartamentele iesene si de modul in care a fost facuta izolatia blocurilor. Astfel, pentru un apartament cu doua camere din zona Pacurari, o familie va fi nevoita sa achite 30 lei pentru zilele friguroase de luna trecuta. In aceleasi conditii, nota de plata pentru locatarii din strada Cuza Voda va atinge valoarea de 16,1 lei, pentru cartierul Bularga - 19,7 lei, iar pentru strada Sucidava - 23 lei. Diferenta dintre aceste facturi vine tocmai din motivul ca unii locatari au instalate repartitoare, iar altii au ales sa intarzie pornirea caloriferelor. Una dintre cele mai mici valori s-a inregistrat pe strada Stramosilor, la un apartament cu doua camere, unde proprietarii au consumat agent termic in luna octombrie de 9,6 lei, in timp ce in zona Eternitate, factura a ajuns la 19,4 lei. Pentru un apartament cu trei camere din strada Cuza Voda se vor plati in jur de 26 lei, daca in apartament exista montate repartitoare. "Unele blocuri au factura pe zero, asta pentru ca administratorii au decis amanarea pornirii robinetelor pentru furnizarea agentului termic pentru apartamente. Ce-i drept, vremea le-a fost favorabila in ultimele zile. Valorile facturilor variaza, in functie de conditiile pe care le-a stabilit fiecare proprietar de apartament. Daca a hotarat sa lase caloriferul deschis numai pe timp de noapte sau numai in zilele foarte friguroase de luna trecuta, normal ca va plati mult mai putin, chiar daca locuieste la trei camere", a dec

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 11 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°