Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se „serveau“ fără jenă cu apă şi electricitate fără să plătească

Publicat in Adevarul, joi 18 august 2011 ·

O echipă de control mixtă, formată din inspectori ai Regiei de Apă, Enel Electrica, poliţişti şi reprezentanţi ai Primăriei Constanţa a efectuat un amplu control, azi-dimineaţă, în cartierul Km 4-5, în zona Staţiei de Epurare Constanţa Sud şi pe străzile adiacente.

Au fost verificate 31 de gospodării individuale, la nouă din casele verificate fiind descoperite branşamente ilegale folosite pentru furtul apei. „La imobilul aflat în proprietatea Daniei Buga, de pe strada Viorelelor, numărul 4 s-a descoperit un branşament clandestin conectat la reţeaua stradală de alimentare cu apă şi canalizare. Tot la acest abonat a mai fost descoperit un alt branşament clandestin şi în cadrul unei alte acţiuni de verificare desfăşurată în luna octombrie 2010“, a declarat Irina Cârstea, purtătorul de cuvânt al SC RAJA SA Constanţa. Pentru că Dania Buga se face vinovată de furt calificat de apă, cele două imobile aflate în proprietatea ei au fost debranşate din stradă, iar pe numele proprietarei RAJA va depune o plângere penală. „La faţa locului s-a întocmit un proces verbal de constatare în sistem pauşal şi retroactiv de aproape 1.000 metri cubi apă potabilă şi canal“, a mai spus Irina Oprea.

Fura pentru cinci familii

Tot pe strada Viorelelor, inspectorii au mai găsit un utilizator, Leila Ali, care folosea un branşament clandestin conectat la reţeaua stradală de apă a SC RAJA SA Constanţa. Racordul era defapt o improvizaţie din furtun şi bucăţi de pexal, ce alimenta de fapt toate familiile din vecinătate. „Instalaţia artizanală trecea prin alte 5 proprietăţi. Racordul clandestin a fost desfiinţat de către echipa de control, iar Leila Ali s-a ales cu un proces verbal de constatare în sistem retroactiv şi pauşal, iar reprezentanţii juridici ai societăţii vor formula o plângere penală pentru furt de apă“, a declarat Irina Cârstea.

S-a debranşat ca să se branşeze il

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 52 minute
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 42 minute
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Cod portocaliu de inundaţii în judeţele Neamţ şi Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile mici din bazinul hidrografic Albuia, afluent al râului Siret, în judeţele Neamţ şi Iaşi. Hidrologii avertizează că fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Stăniţa. În aceste

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 4 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 3 ore
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°