Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piovaccari e deja pe placul fanilor: "Uniţi spre titlul 25 şi Champions League!''

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 6 iulie 2013 ·

Atacantul italian Federico Piovaccari, care a fost împrumutat pentru un sezon la FC Steaua, a declarat, pentru site-ul oficial al grupării steliste, că a fost imediat de acord să vină la campioana României, alături de care speră să câştige trofee şi să acceadă în grupele Ligii Campionilor.

''Cum am aflat de posibilitatea de a ajunge aici, l-am rugat pe impresarul meu să intensifice negocierile şi să se pună de acord cu Steaua şi Sampdoria cât mai repede. Am spus da instantaneu. Abia aşteptam să mă întorc din vacanţă şi să vin alături de noii mei colegi, care erau deja în cantonament. Ştiam că este cea mai importantă echipă din România, fiindcă a fost mereu prezentă în cupele europene şi am văzut multe meciuri, mai ales în ultimii ani. Îmi vin în minte acum acel 3-3 cu Napoli, de la Bucureşti, în care Steaua a jucat foarte bine, dar şi jocurile cu Ajax şi Chelsea, din sezonul trecut, în care băieţii au avut evoluţii excelente. De asemenea, am văzut ca Steaua are suporteri foarte "fierbinţi", care pun o presiune extraordinară pe adversari. Ce poate fi mai frumos decât să ai o asemenea atmosfera la meciuri?'', a declarat Piovaccari.

Federico Piovaccari speră ca Steaua să câştige campionatul şi să joace în grupele Ligii Campionilor: ''Steaua este o echipa foarte bună, este campioană şi are mari şanse să joace în grupele UEFA Champions League. Să ajungi în această competiţie supremă este ceva extraordinar, reprezintă o lovitură de imagine pentru orice jucător. Ar fi prima dată pentru mine şi m-aş bucura enorm. Am venit să joc cât pot de bine şi cât mai devreme posibil, deşi sunt conştient că am mult de recuperat la nivel de pregătire în comparaţie cu colegii mei. Atât la nivel de echipă, cât şi personal, sper să câştigăm Super Cupa, campionatul, Cupa României şi să jucăm în grupele UEFA Champions League. Strict personal, sper sa răsplătesc încrederea aco

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°