UPDATE 11.30 Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a declarat, marţi, la ieşirea de la DNA, că a dat o declaraţie în care a prezentat tot ce cunoştea despre situaţia în cauză, adică nimic.
Procurorii DNA au emis, marţi, o ordonanţă pe numele fostului şef al ANAF Sorin Blejnar prin care au stabilit ca acesta să nu părărească ţara pe o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care este cercetat pentru complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.
Anchetatorii au stabilit măsura după ce i-au adus la cunoştinţă lui Sorin Blejnar învinuirile - complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.
Decizia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) poate fi contestată de Sorin Blejnar la Curtea de Apel Bucureşti.
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar s-a prezentat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), fiind citat pentru a fi audiat în dosarul în care sunt cercetaţi fostul său şef de cabinet Codruţ Marta şi fostul şef al Vămilor Viorel Comăniţă, pentru o evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro.
Sorin Blejnar a ajuns la sediul DNA în jurul orei 9.45, fiind însoţit de avocatul său. Fostul şef al ANAF nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul DNA.
Blejnar declara, în 11 iulie, că a primit din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie o citaţie şi că se va prezenta la sediul DNA la data şi ora care i-au fost transmise.
Fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa Dan Secăreanu şi alte şapte persoane din dosarul evaziunii fiscale de peste 15 milioane de euro au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, în timp ce fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) Viorel Comăniţă şi alte două persoane au primit interdicţie de a părăsi ţara.
Totodată, instanţa a emis mandate de arestare în lipsă pentru fostul