Roger Federer l-a învins în trei seturi pe Victor Hănescu, în turul doi la Australian Open, scor 6-2, 6-3, 6-2.
Victor Hănescu nu a reuşit să reziste prea mult în faţa lui Roger Federer, în cel de-al doilea tur de la Australian Open. Eleveţianul s-a impus fără probleme, scor 6-2, 6-3, 6-2, după numai 99 de minute de joc. Aceasta este a patra înfrângere din tot atâtea meciuri disputate de Hănescu împotriva liderului mondial.
„Hănescu a opus o rezistenţă bună, dar el este un jucător mai bun pe zgură. Stă mult în spate şi are lovituri reuşite de acolo”, a declarat liderul mondial, imediat după partidă.
Pentru calificarea în turul doi la Australian Open, Hănescu a câştigat un cec de 29.000 de dolari şi 45 puncte ATP.
Elveţianul a câştigat fără probleme şi al doilea set. De această dată, cei doi jucători au înregistrat acelaşi număr de greşeli neforţate, şapte, dar Federer a avut 18 puncte câştigătoare în timp ce Hănescu a bifat numai cinci.
Roger Federer a reuşit să câştige primul set după 34 de minute de joc. În acest prim set, elveţianul a înregistrat patru greşeli neforţate, spre deosebire de cele nouă ale românului. În ceea ce priveşte punctele câştigătoare, Federer a reuşit 33 în timp ce Hănescu a avut numai 22.
Victor Hănescu este susţinut, din tribune, de Horia Tecău şi de Simona Halep.
Barbara Schett, australianca fost număr şapte mondial, a avut numai cuvinte de laudă la adresa jucătorului român: "Victor este un jucător care loveşte curat şi care o să vină la fileu pe lovitura de rever a lui Federer. Eu cred că o să-i pună probleme elveţianului dacă este bine fizic".
Elveţianul conduce cu 3-0 la capitolul întâlniri directe. Cel mai echilibrat meci dintre cei doi s-a consemnat în Cupa Davis, la Bucureşti, cand Hănescu a fost foarte aproape să îi ia primul set elveţianului.
STATISTICA LIVE A PARTID