Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tulcea: Zece mii de pescari iau cu asalt Delta Dunării!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 septembrie 2010 ·

Odată cu răcirea vremii şi retragerea turiştilor iubitori de peisaje, soare,nuferi şi plajă în Delta Dunării îşi face apariţia o nouă specie:pescarul amator-profesionist.Îi recunoşti încă din parcarea din Tulcea unde descarcă din maşini zeci de bagaje,toate în culori de camuflaj, să nu-i simtă peştele nici de departe.Nu vorbesc mult şi privesc cu atenţie spre ceilalţi, ca nu cumva să le fure secretele,ruta spre El Dorado sau compoziţia mămăligii pentru crap.

Atmosfera este perfectă

Ionuţ din Iaşi merge în fiecare an la Crişan: „De patru ani mi-am ales această destinaţie de pescuit. Ne întâlnim în grupuri mari din toată ţara, practic ne organizăm astfel concediile încât să ne reunim cu toţii. Am găsit loc bun de peşte, gazda e OK, mâncarea OK, preţurile nu sunt piperate, atmosfera e perfectă. Am fost şi pe la Sulina, dar tot la Crişan este cel mai bine. Nu sunt pescar profesionist, sunt amator, dar vin mereu aici să mă simt bine. Vreau să mai vin anul acesta în toamnă şi la anu, prin februarie, când trage mai bine crapul”.

Patronii îşi freacă palmele

„Acest gen de turism. Pescarii care vin în fiecare an, asigură oarecum o stabilitate, ei vin sigur în fiecare an, în aceiaşi perioadă şi mai mult, fac cea mai bună propagandă acestor locuri,deltei.Anual vin cam 10.000 de pescari, în general din zona Ardealului, Bucureşti, dar şi de mai departe, Maramureş, Satu Mare,plus mulţi străini din Cehia,Ungaria“spune Silviu Gheorghe , reprezentantul ANTREC Tulcea.

În această perioadă preţurile sunt deja mai scăzute cu 15-20%.

„E in jur de 80 de lei o cameră dublă în zona Crişan, o masă de prânz sau cina costă cam 25 de lei , o barcă cu motor se închiriază cu un milion jumate pe zi, la trei patru inşi vine destul de puţin, în plus multe pensiuni îşi iau clienţii de la Tulcea, ca să nu mai stea după mijloacele clasice de transport“ mai spune S

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°