Ar fi vrut să devină expert în fizică atomică, dar destinul i-a rezervat un loc în rândul specialiştilor români în neurochirurgie.
Lucrează de numai patru ani în Ploieşti, dar sute de cititori din toată Prahova şi membrii juriului de specialitate al campaniei Adevărul l-au propus şi l-au votat ca fiind unul dintre cei cinci medici cu care oraşul nostru se mândreşte. Un profesionist desăvârşit, cu mii de operaţii complicate la activ, dublat de un om empatic, cu valenţe de filosof sunt "ingredientele" care fac din neurochirurgul Nicolae Soare unul dintre mai iubiţi medici din Ploieşti.
Poveştile personale ale medicului Nicolae Soare au ceva din frumuseţea unei cărţi care te pune pe gânduri la fiecare paragraf. Spune că medicina a fost, în cazul său, o chestiune de destin, o întâmplare care i-a întărit convingerea că nimic din ceea ce facem pe lumea asta nu este arbitrar. "La sfârşitul clasei a IX-a, am fost selecţionat să fac parte dintr-o clasă specială, experimentală, de matematică intensiv. Atunci îmi doream foarte mult o carieră în fizică atomică, iar toţi profesorii mei mă încurajau în acest sens", povesteşte medicul Nicolae Soare. Cu toate acestea, a intrat la medicină, ca urmare a unei promisiuni făcută tatălui. "Mama a avut unele probleme de sănătate, iar tatăl meu, umblat atât de mult prin spitale, ne-a spus că ar fi bine ca unul dintre noi să fie doctor. Am făcut promisiunea că voi încerca eu să urmez medicina. Spre surprinderea mea, am şi intrat. Mă pregătisem singur", spune medicul.
A transformat secţia de neurochirurgie de la Ploieşti
Născut într-un cătun cu numai o sută de suflete, din Ialomiţa, i-a făcut mare plăcere să lucreze, după stagiatura din Bucureşti, la ţară, un loc de unde a rămas cu prietenii de o viaţă. Cu toate acestea, după ce şi-a luat secundariatul şi a ales ca specializare neurochirugia, a lucrat în Bucureşti. Cari