De multa vreme le merge vorba germanilor ca sunt razboinici, deseori agresivi, dar intotdeauna curajosi, cu spirit de sacrificiu si care lupta pana la ultimul om. Istoria confirma aceasta imagine. Vechi izvoare istorice, indeosebi romane - dar nu numai - relateaza pe larg despre curajul si spiritul razboinic al popoarelor germanice (goti, ostrogoti, franci, vizigoti, alemani, saxoni etc., etc.), dar si despre spiritul lor agresiv si lipsit de mila cu care-si tratau dusmanii. Vikingii (normanzii, varegii etc.), care au terorizat mai mult de doua secole - in Evul Mediu - Europa de Vest faceau parte din aceeasi mare familie a popoarelor germanice. Este adevarat ca germanii, multa vreme, n-au avut simtul unitatii nationale, secole in sir fiind divizati intr-o multime de statulete care, deseori, se luptau intre ele desi faceau parte, cel putin teoretic (juridic) din asa-zisul Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana care-si avea, la randul sau, originea in Imperiul lui Carol cel Mare. Dihonia multiseculara dintre micile state germane - agravata de reforma protestanta din secolul al XVI-lea - a permis unor state ca Franta, Spania, Austria, chiar Imperiul Otoman sa devina mari puteri si sa domine scena europeana si, ulterior, mondiala secole in sir. Abia in secolul al XIX-lea, in conditii istorice de exceptie - sa nu uitam si triumful Principiului zis al Nationalitatilor - celebrul Cancelar Bismark a reusit sa unifice Germania, sa o transforme intr-o mare putere care, foarte repede, a emis pretentii de jucator european si planetar. Aceste pretentii - sustinute de o spectaculoasa dezvoltare economica, de un puternic spirit national, dar si de vechiul spirit razboinic teutonic - au fost una din cauzele importante ale Primului Razboi Mondial. Tot Germaniei i se pune in carca si declansarea celui de-al Doilea Mare Razboi, cel mai pustiitor din istorie. Trebuie, totusi, sa nuant