Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cioroianu: A sosit vremea sa ne redescoperim vecinii

Publicat in Ziarul Financiar, joi 5 iulie 2007 ·

Dupa ce ani de zile am stat cu ochii pe Vest, a venit vremea sa redescoperim vecinatatea noastra, iar oamenii de afaceri din Romania sa se orienteze spre piata regionala, spune ministrul roman de externe Adrian Cioroianu.

"Vreme de 17 ani Romania s-a focalizat pe anumite prioritati - NATO si UE. Dar provocarea de-abia acum incepe in masura in care noi si fructificam aceasta apartenenta, la NATO si la Uniune. Aderarea nu reprezinta sfarsitul cursei, ci chiar inceputul drumului. Trebuie sa intelegem ca sunt directii pe care suntem datori sa jucam mai puternic decat in ultimul deceniu. Este momentul sa redescoperim vecinatarea noastra, zona Balcanilor, in care noi putem efectiv juca un rol foarte important si chiar suntem invitati de altii sa o facem. Fosta presedintie germana ne-a incurajat in aceasta directie, Statele Unite sunt interesate sa aiba un partener aici", afirma seful diplomatiei romane intr-un interviu pentru ZF.

Proiectul politic al aderarii a fost indeplinit, acum a venit vremea consolidarii economice, dar acest deziderat poate fi indeplint mai usor doar daca ne aruncam privirile si spre alte zone decat cea a UE, spune ministrul.

"Noi am deplasat greul atentiei noastre spre Europa, dar ar fi bine sa ne aducem aminte de tarile Americii Latine, de China - cu care am avut si avem relatii diplomatice bune. Relatiile diplomatice bune pot fi baza unor relatii productive de colaborare economica, afirma seful diplomatiei. Insa ministrul spune ca, in viitor, zona Balcanilor si Caucazul vor fi foarte interesante pentru investitori si ar trebui sa fie si pentru cei din Romania.

"Nu mai putem ramane doar in zona Uniunii Europene. Trebuie sa ne indreptam spre tarile unde avem ceva de oferit. Recent, am vizitat Macedonia si cred ca este o zona in emergenta, o zona care in primele trei luni ale acestui an a avut o rata de crestere de 7%. Su

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

Ziua Constanta acum 9 ore
Crimă într-o localitate din Bihor, acolo unde o femeie de 58 de ani şi-a înjunghiat fiul, în vârstă de 34 de ani, apoi a sunat la 112 să spună că, de fapt, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor. S-a întâmplat în localitatea Bozorel din Bihor, acolo un

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°