Exportatorii, care sunt printre puţinii care au de câştigat, în mod normal, de pe urma slăbiciunii leului, au cerut intervenţia Băncii Naţionale a României (BNR) pentru a apăra moneda naţională. „Mâine (joi, n.r.) vor avea Consiliu de Administraţie. Am cerut oficial BNR să intervină pe piaţa valutară. De fapt, am cerut două lucruri: dobânda de politică monetară în jos şi să intervină pe piaţa valutară“, a declarat Mihai Ionescu, secretar general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), care a criticat în acelaşi timp faptul că actualul Guvern a luat prea târziu decizia de a constitui grupuri de lucru pentru a limita efectele crizei.
Motivul este unul foarte simplu: din cauza fluctuaţiei mari de curs exportatorii nu ştiu cum să îşi calculeze afacerile. Altfel spus, lipsa de predictibilitate a cursului îi pune pe cei care exportă în imposibilitatea de a-şi calcula costurile, în cazurile în care importă materia primă, sau preţurile pe care trebuie să le ceară. În ceea ce priveşte solicitarea adresată BNR, de reducere a dobânzii de politică monetară, aflată acum la 10,25%, aceasta are ca scop ieftinirea împrumuturilor pentru a sprijini politica de investiţii a exportatorilor.
Deprecierea masivă a leului, care a pierdut numai anul acesta peste 7% faţă de moneda europeană, nu le-a adus nicio bucurie exportatorilor. Pentru că 70% din exporturile României au ca destinaţie Uniunea Europeană, aflată aproape integral în recesiune, comenzile au scăzut dramatic în ultimele luni, majoritatea pieţelor europene renunţând semnificativ la produse de import, inclusiv din România. Ionescu a precizat că în luna decembrie exporturile României au scăzut cu 17% în timp ce în primele zece zile ale acestui an s-au prăbuşit cu 47%. Lipsa comenzilor la export s-a tradus, aproape imediat, în îngheţarea sau diminuarea considerabilă a producţie