Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzeul Chihlimbarului are nevoie de 800 de mii de lei pentru renovare

Publicat in Adevarul, marți 24 noiembrie 2009 ·

Muzeul chihlimbarului din comuna Colţi, judeţul Buzău, al doilea din Europa, funcţionează de jumătate de an într-o singură cameră, de câţiva metri pătraţi, deoarece restul clădirii s-a degradat puternic din cauza ploilor. Primăria a reuşit cu forţe proprii şi bani din bugetul local să repare acoperişul, pentru a face faţă zăpezilor de peste iarnă, însă nu găseşte fonduri pentru refacerea pereţilor şi a zidurilor deteriorate.

Comuna Colţi se află pe de mult pe harta cu puţinele locuri din lume unde chihlimbarul se găseşte la suprafaţă. În anii ‘70, comunitatea locală a construit o clădire cu etaj unde a amenajat un muzeu, unic în România, dedicat valoroasei răşini. „Fala muzeului nostru este un bolovan de două kilograme, descoperit de un localnic care săpa după piatră, la pârâu, după o ploaie", ne-a povestit Felicia Mihai, muzeografa de la Colţi.

De câteva luni, însă, muzeul funcţionează într-o singură cameră, de la parter, acolo unde ploaia nu a ajuns încă să macine pereţii. Grupurile de turişti, veniţi de pretutindeni, se văd nevoiţi să stea ca sardele printre exponate.

Clădirea muzeului are zidurile măcinate de ploile care şi-au făcut vad în ultimii ani prin acoperişul deteriorat. Tavanul stă să se prăbuşească iar pereţii au rămas pe alocuri fără tencuială. „Multe exponate au fost depozitate la Muzeul Judeţean, pentru că aici nu mai erau în siguranţă, din cauza degradării clădirii", ne-a mărturisit muzeografa.

Pagubele produse de intemperii cu greu pot fi recuperate. Primăria a întocmit deja un proiect de finanţare, care solicită suma de 800 de mii de lei, l-a înaintat Ministerului Culturii, însă acesta întârzie să ofere un răspuns. Edililor din Colţi nu le rămâne decât să se descurce singuri cu ce au. „La începutul toamnei am investit 140 de milioane de lei în refacerea completă a acoperişului. Ne-au costat doar materiale

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum o ora
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum 27 minute
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 48 minute
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 28 minute
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 18 minute
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum 2 ore
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum 58 minute
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°