Ce biruri marite platim la stat. Romanii vor plati, anul acesta, taxe locale cu aproximativ 20% mai mari decat cele de anul trecut, potrivit unei decizii luate de guvern in toamna lui 2009. Totusi, ultimul cuvant ramane la latitudinea autoritatilor locale. Alaturi de aceasta modificare, castigurile pe Bursa vor fi din nou impozitate, iar taxa de poluare va fi aplicata la autoturismele noi. Valoarea de impozitare pentru un apartament de bloc creste de la 669 lei/ mp la 806 lei/mp. Impozitul pe casa se calculeaza in functie de tipul imobilului, suprafata, anul constructiei, precum si de zona, scrie Evenimentul Zilei.
Pic, sfarsit de poveste: Penescu inchide si ultimul hipermarket. Compania Pic, aflata in insolventa, nu mai opereaza niciun hipermarket dupa ce retailerul a inchis in ultimele zile din decembrie magazinul din Craiova si va opri in cursul acestei saptamani si activitatea de la primul sau hipermarket, cel din Pitesti, a declarat, pentru capital.ro, Ilie Penescu, proprietarul companiei. „Pentru o perioada, renuntam la retail. Am inchis la sfarsitul anului trecut magazinul din Craiova, iar cel din Pitesti mai functioneaza doar saptamana asta”, a declarat Penescu.
Performantele Unirii Urziceni, girate la banci. Dumitru Bucsaru, patronul echipei Unirea Urziceni, a cesionat bancii Unicredit Tiriac drepturile banesti pe care echipa trebuia sa le primeasca de la UEFA in urma participarii in Liga Campionilor, ba chiar si pentru rezultatele pozitive obtinute in meciurile cu Sevilla, Glasgow si Stuttgart. Adica si cele opt puncte pe care echipa le-a obtinut in grupele Ligii au fost transformate in lichiditati, prin operatiuni de factoring, inainte ca banii sa ajunga efectiv de la forul european, scrie Bursa.
Avatar a avut in 2 saptamani la noi incasari de 1,5 mil. €. Avatar, filmul SF regizat de James Cameron, a reusit sa obtina pe pi