Acesta va fi deschis în câteva zile, fiind adus la Focşani de o firmă din judeţul Bacău.
Focşaniul a intrat în febra pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă.
După montarea instalaţiilor luminoase pe arterele principale din oraş, la sfârşitul săptămânii a fost instalat în Piaţa Unirii un patinoar care va fi deschis pe toată perioada sărbătorilor.
Patinoarul, în suprafaţă de 400 mp, a fost adus de o firmă din Bacău şi va folosi o soluţie specială pentru îngheţarea apei.
Un astfel de patinoar a mai funcţionat în urmă cu cinci ani, fiind superior celui care există şi în prezent în Cartierul Sud, care are o suprafaţă artificială, dar care stă închis încă de la inaugurarea sa, de la sfârşitul anului 2009.
Tot în Piaţa Unirii a fost adus şi instalat bradul de Crăciun, acesta fiind recoltat din pădurile Sovejei.
Zilele viitoare vor începe pregătirile pentru amenajarea Orăşelului Copiilor, Direcţia de Dezvoltare având la îndemână 300.000 de lei pentru achiziţionarea de echipamente noi care să-i bucure pe micuţi.