Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miliţia, mai şmecheră decât poliţia

Publicat in Jurnalul, miercuri 4 mai 2011 ·

Fotbaliştii dinamovişti, animaţi de un răscolitor sentiment peluzist, au aruncat în tribuna suporterilor care i-au însoţit la Mediaş fulare şi mingi brenduite câineşte. Gestul nu a fost unul de purtare obişnuită. Nicidecum. În interpretare borcistă, gestul cu pricina, evident ostentativ, are niş­te semnificaţii aparte. În primul rând el s-a vrut un afront la adresa celor care au avut tupeul să afirme că fotba­liştii dinamovişti sunt cei care au in­tro­dus pirotehnicele penale în stadion, la meciul Steaua – Dinamo. În al doilea rând, câtă vreme cercetările sunt încă în curs, şefii de la Dinamo au demonstart astfel că li se brehăne de acţiunea investigatorilor, că au în­cre­dere în faptul că respectiva investi­ga­ţie este condusă către un verdict care-i va scoate la lumină curaţi şi plă­cut uscaţi. Evidenţele nu contează. Ade­vărul nu contează. Golănia este bine protejată. Tovarăşul Igaş, in­ter­nis­tul ministerial de cultură băsesciană, şi-a caracterizat fără să vrea fiş­a postului. Chestionat pe tema precauţiilor antiteroriste, chiriaşul portofoliului de la interne a aglomerat lim­ba română în următoarea cugetare: "Să fim vigilenţi e nevoie, dar nu cred că este cazul". Logica bâlbâită a mi­nis­­trului este mirobolantă. Este pur şi simplu blazonardă. Iar concluzia de­vine de-a dreptul ocluzie. Dacă ră­tă­ci­rea şefiilor este atât de amplă, des­pre angajarea tălpaşilor de rând în fa­ce­rea de bine, în aplicarea legii, nici nu mai poate fi vorba. Amin şi la cât mai multe grade în etilismul ălora atâr­naţi în cuierele dezmăţului bugetar.

Credulii fără limite puteau gândi că adormirea organului putea fi compensată de faptul că fotbalul, dincolo de lege, mai are şi nişte regulamen­te ale sale. Şi nişte ministere specifi­ce. Care nu vor interpreta scandalul din Ghencea în partitura îngăduinţei je­goa­se. Pariorii unei astfel de varian­te au mizat însă pe cai morţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum o ora
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Panică la bordul unui avion care e decolat de la Londra - Un mort și zeci de răniți din cauza turbulențelor

Ziua News acum 21 minute
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulențe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport. Zborul dintre Londra și Singapore a fost lovit de turbulențe severe. Un

Negocierile de aderare la UE ale Republicii Moldova și Ucrainei încep în iunie, anunță șefa diplomației din Belgia, țară care deține președinția Uniunii

Ziare.com acum o ora
Belgia, care deţine în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene şi, prin urmare, stabileşte agenda întâlnirilor, intenţionează să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în luna iunie, informează marţi EFE. "

Cod galben de INUNDAȚII în mai multe bazine hidrografice şi pe afluenţii mici ai Dunării / Harta zonelor afectate

Gandul acum 25 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până miercuri după-amiaza pe râuri din şapte bazine hidrografice şi pe afluenţii mici ai Dunării. Conform hidrologilor,

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum 2 ore
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Răzvan Raț este invitat la „EXCLUSIV RAPID” marți, 21 mai, de la ora 21.00

Cancan acum 39 minute
Răzvan Raț revine la „EXCLUSIV RAPID” după o jumătate de an. Ultima dată am vorbit cu Răzvan tot după o victorie cu FCSB (2-1). În această seară aflăm ce părere are Raț despre numirea lui Neil Lennon la Rapid și discutăm despre campania de transferu

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 2 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 5 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°