Fotbaliştii dinamovişti, animaţi de un răscolitor sentiment peluzist, au aruncat în tribuna suporterilor care i-au însoţit la Mediaş fulare şi mingi brenduite câineşte. Gestul nu a fost unul de purtare obişnuită. Nicidecum. În interpretare borcistă, gestul cu pricina, evident ostentativ, are niş­te semnificaţii aparte. În primul rând el s-a vrut un afront la adresa celor care au avut tupeul să afirme că fotba­liştii dinamovişti sunt cei care au in­tro­dus pirotehnicele penale în stadion, la meciul Steaua – Dinamo. În al doilea rând, câtă vreme cercetările sunt încă în curs, şefii de la Dinamo au demonstart astfel că li se brehăne de acţiunea investigatorilor, că au în­cre­dere în faptul că respectiva investi­ga­ţie este condusă către un verdict care-i va scoate la lumină curaţi şi plă­cut uscaţi. Evidenţele nu contează. Ade­vărul nu contează. Golănia este bine protejată. Tovarăşul Igaş, in­ter­nis­tul ministerial de cultură băsesciană, şi-a caracterizat fără să vrea fiş­a postului. Chestionat pe tema precauţiilor antiteroriste, chiriaşul portofoliului de la interne a aglomerat lim­ba română în următoarea cugetare: "Să fim vigilenţi e nevoie, dar nu cred că este cazul". Logica bâlbâită a mi­nis­­trului este mirobolantă. Este pur şi simplu blazonardă. Iar concluzia de­vine de-a dreptul ocluzie. Dacă ră­tă­ci­rea şefiilor este atât de amplă, des­pre angajarea tălpaşilor de rând în fa­ce­rea de bine, în aplicarea legii, nici nu mai poate fi vorba. Amin şi la cât mai multe grade în etilismul ălora atâr­naţi în cuierele dezmăţului bugetar.

Credulii fără limite puteau gândi că adormirea organului putea fi compensată de faptul că fotbalul, dincolo de lege, mai are şi nişte regulamen­te ale sale. Şi nişte ministere specifi­ce. Care nu vor interpreta scandalul din Ghencea în partitura îngăduinţei je­goa­se. Pariorii unei astfel de varian­te au mizat însă pe cai morţ