Lucrările la ansamblul imobiliar din centrul oraşului au scos la iveală 90 de schelete umane Osemintele, vechi de 400 de ani, fac parte dintr-o necropolă creştină amenajată înainte de
Lucrările la ansamblul imobiliar din centrul oraşului au scos la iveală 90 de schelete umane
Osemintele, vechi de 400 de ani, fac parte dintr-o necropolă creştină amenajată înainte de mijlocul secolului al XVI-lea, când Moldova era condusă de domnitorul Vasile Lupu.
În timpul excavărilor au mai fost descoperite rămăşiţele unui iaz domnesc amenajat de Vasile Lupu, un debarcader cu piloni din stejar, fundaţia unui chioşc şi a unei fântâni arteziene.
Lucrările în zonă au fost sistate până când arheologii vor ridica vestigiile. "Mormintele se află pe locul de amenajare a lacului domnesc, în zona unde se găsea până de curând fostul bazin olimpic din cadrul ştrandului municipal.
Iniţial am crezut că, fiind în zona iazului, scheletele ar aparţine unor înecaţi. Ulterior ne-am dat seama că iazul a fost amenajat deasupra necropolei", a declarat Stelea Cheptea, şeful echipei de arheologi de la Palas.
Osemintele,expuse la muzeu
Scheletele umane au fost depuse la Institutul de Arheologie din Iaşi pentru cercetări. Unul dintre morminte, cel mai bine conservat, va fi excavat în întregime şi expus într-un muzeu ieşean. "Nicăieri în lume necropolele nu sunt conservate. Se conservă doar clădirile găsite în cursul săpăturilor arheologice.
Osemintele, de obicei, sunt expuse în muzee", a precizat Virgil Niţulescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor.
Constructorii păstrează secretul
Oficialii firmei care ridică proiectul Palas, Iulius Group, încă nu au făcut publică descoperirea arheologică, deşi primele oseminte au fost găsite în noiembrie 2007.
Stela Fodor, administratorul firmei, nu a dorit să ofere un pu