În timp, în funcţie de împrejurări şi de modul în care au ştiut cei doi să tragă de frâie, euforia dispare şi cedează locul confortului afectiv, prieteniei, obişnuinţei sau, uneori, urii. Sursa: NorthFoto

Oamenii cu sânge rece spun că dragostea începe şi, în câţiva ani, se termină, pentru că trecerea timpului este unul dintre marii duşmani ai iubirii. Romanticii cred că, odată iubirea apărută, nu face decât să înflorească. Iar realitatea ne oferă, din când în când, câte un duş rece, arătândune cupluri care, după ani buni de tandreţuri şi „te iubesc”, ajung să-şi arunce în faţă teribilul „nu te mai suport”.

În cazurile fericite, îndrăgosteala cu fluturi în stomac este urmată de iubirea confortabilă şi matură, dublată de prietenie şi cer titudini emoţionale, de confort psihic şi garanţia unui suport necondiţionat. Chiar dacă emoţia din cuplu a dispărut demult, parteneriatul afectiv dintre cei doi are rădăcini atât de solide, încât, inconştienţi, sunt dependenţi e mo ţional unul de altul. Când relaţia o ia însă la vale, oricât de puternice ar fi fost emoţiile iniţiale, cei doi se pierd unul de altul şi ajung străini şi chiar duşmani.

Consecvenţa este încântătoare, dar nerealistă

Iubirea se transformă inevitabil, pentru că atât cei doi, cât şi tot ceea ce îi înconjoară se transformă de-a lungul anilor, spune Elena Ceuca, psihoterapeut familial şi de cuplu.

„Unii păstrează trăirile de iubire toată viaţa în cuplul lor, însă a spune că, după «n» ani, se iubesc la fel ca la început este încântător, dar nerealist”, arată psihoterapeutul. Prin urmare, faptul că ochii partenerului nu mai sclipesc ca la început nu trebuie să genereze o frustrare.

„Obişnuinţa în cuplu este pozitivă, pentru că arată că există acomodare, adaptare reciprocă, înseamnă că fiecare îl cunoaşte pe celălalt suficient de bine ca