Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: Elodia, topită în crematoriul pentru animale de la Codlea?

Publicat in Adevarul, vineri 29 octombrie 2010 ·

Craniul găsit pe malul Oltului prezintă numeroase indicii care conduc spre ipoteza că ar fi al avocatei dispărute în urmă cu trei ani, dar una din cele mai bune prietene a acesteia, Lorette Luca, prezentă la Reșița, are motive de îndoială şi îi conduce pe anchetatori pe o altă pistă.

Lorette Luca este una dintre cele mai bune prietene ale Elodiei și a fost prezentă la Reșița, ca să îl apere pe Francisc Bancsa, infractorul numărul unu al Belgiei, acuzat pentru trafic cu droguri. Aceasta a stat de vorbă cu reporterii ziarului "Adevărul de Seară Reșița", cărora le-a emis o nouă ipoteză în ceea ce privește dispariția prietenei sale.

Odată cu ieşirea la iveală a faptul că pe malul Oltului s-a descoperit în această vară un craniu uman, care din primele cercetări ar aparţine unei femei în vârstă de 35-40 de ani, cazul Elodia Ghinescu a revenit în atenţia românilor. Anchetatorii recunosc că există trăsături asemănătoare cu cele ale avocatei din Braşov, iar jurnaliştii de investigaţie au lansat din nou tot felul de speculaţii.

Citește aici detalii despre infractorul pe care îl apără prietena Elodiei

Coincidenţe izbitoare

Lorette Luca, cea mai bună prietenă a Elodiei, confirmă faptul că există mai multe elemente care conduc spre ipoteza că acel craniu ar fi al avocatei, dar merge mai degrabă pe altă variantă. “Până nu se va formula concluzia unor experţi pe ADN, nu putem spune nimic cu certitudine. Deocamdată, e licărirea aia de speranţă. Sunt nişte elemente care induc ideea că ar fi al el. Există acel traumatism pe tâmplă care s-ar corobora cu un accident de-al ei din copilărie. Aşteptăm cu toţii cu mare interes rezultatul specialiştilor”, afirmă avocata Lorette Luca.

Citește EXCLUSIV povestea brașoveanului apărat de avocată, despre care se spune că a comis 27 de jafuri armate

Topită în crematoriul de porci

Ipoteza ca E

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 29 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum o ora
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 21 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°