Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taşkent, turneul româncelor! Irina Begu a devenit a treia jucătoare din România care cucereşte un titlu WTA în ultimul deceniu

Publicat in Pro Sport, luni 17 septembrie 2012 ·

Begu e a treia sportivă din România care câştigă în ultimii patru ani un turneu WTA

Taşkent-ul a devenit locul unde visele româncelor devin realitate. La patru ani după ce Sorana Cîrstea triumfa pe hard-ul uzbek şi câştiga primul titlu WTA, sâmbătă a fost rândul Irinei Begu (22 ani, 87 WTA) să repete performanţa. Bucureşteanca a învins-o în finală pe croata Donna Vekic (16 ani, 183 WTA) cu 6-4, 6-4. "Este minunat să câştigi un titlu, voi pleca de aici cu amintiri frumoase. Mă bucur că am decis în ultimul moment să particip şi voi reveni la anul să îmi apăr titlul. Serviciul a fost principala armă cu care am reuşit să câştig finala" , a spus Irina.

O performanţă ce vine să confirme progresul înregistrat de Begu în ultimii doi ani: în 2011 a disputat primele ei două finale WTA din carieră la Marbella şi Budapesta, a ajuns până pe locul 38 WTA şi la finalul sezonului a fost desemnată "revelaţia anului" în circuitul profesionist, ca în acest an să reuşească o victorie senzaţională în primul tur la US Open, în faţa Carolinei Wozniacki, prima în faţa unei jucătoare de TOP 10.

Begu devine a treia jucătoare din România care cucereşte un titlu WTA în ultimul deceniu, după Sorana Cîrstea (Taşkent, 2008) şi Alexandra Dulgheru (Varşovia, 2009 şi 2010). Irina va primi un cec de 37.000 de dolari şi 280 de puncte WTA, cu ajutorul cărora va sălta în ierarhia WTA 32 de poziţii, până în apropierea locului 55.

Tenis - Hane, campion în Bosnia

În timp ce componenţii echipei României se luptau cu Finlanda în Cupa Davis, Victor Hănescu, locul 81 ATP, câştiga finala turneului challenger de la Banja Luka (Bosnia-Herţegovina), dotat cu premii în valoare totală de 64.000 de euro. Hănescu l-a învins, în finală, cu 6-4, 6-1, pe austriacul Andreas Haider-Maurer (102 ATP).

Handbal - Odorhei urcă în Cupa EHF

Ech

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 2 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 56 minute
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 35 minute
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

DNSC, atenţionare pentru cei care fac cumpărături online: Infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, profitând de graba, neatenţia şi entuziasmul cumpărătorilor

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică - DNSC vine, miercuri, cu o atenţionare pentru cei care fac cumpărături online, arătând că infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, pr

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 4 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum o ora
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

UPDATE - Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere / Ce spune ministrul Alexandru Rafila

News.ro acum 30 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum o ora
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 36 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 5 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°