Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, convins că România ar trebui să importe sărbători mai ieftine, din China

Publicat in Catavencii, miercuri 4 decembrie 2013 ·

După ce Valentine’s Day, Halloween și Black Friday i-au cam ars la buzunare pe români, premierul Victor Ponta a decis că țara noastră ar trebui să se reorienteze și să importe sărbători și datini din China, întrucât sunt mai ieftine. În acest sens, șeful Guvernului a semnat deja un parteneriat cu oficialii chinezi, care s-au angajat să ne livreze anual opt sărbători noi și interesante.

”În discuțiile cu omologii chinezi, mi-am exprimat doar două cerințe: vreau ca sărbătorile pe care le importăm de la ei să fie distractive și tradiționale. Un studiu de piață a relevat că asta își doresc românii de la o sărbătoare de import”, a declarat premierul. ”Din fericire, industria chineză a datinilor e în plină expansiune și reușește să țină pasul cu cererea tot mai mare de pe piața mondială. Sperăm ca până în martie să avem gata primele sărbători chinezești și să ciocnim împreună un pahar de ginseng cu ocazia Zilei Dragonului.”

Victor Ponta a ținut să precizeze că, deși importăm sărbători de la chinezi, nu îi copiem pe aceștia, deoarece ei, personal, nu țin sărbătorile respective. ”Vreau să fie clar de la început că nu e vorba despre un produs intelectual pe care ni-l însușim din cauză că noi nu puteam crea nimic. Nu se pune problema copiatului. România va cumpăra sărbătorile de la China și doar noi le vom deține. Nici o altă țară din Europa sau de pe alt continent nu va mai avea dragoni de hârtie colorați care defilează pe străzile marilor orașe în timp ce copiii îi lovesc cu bețe de bambus și aruncă în ei cu orez.”

Din păcate, nu toată lumea e încântată de ideea extrem de inovatoare și convenabilă economic a premierului. Românii mai conservatori sunt de părere că țara noastră ar trebui să-și ia gândul de la noile datini chinezești și să păstreze vechea tradiție a adoptării de sărbători de la americani.

După ce Valentine’s Day, Halloween și

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 9 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 7 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 8 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 9 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 7 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 7 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Gabriela Firea: „Echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București / Voi milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie”

G4Media acum 9 ore
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, spune că echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București și că va milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie. „C

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 11 ore
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°