Se numeste Stefan Ionescu-Calinesti. El este omul care a dat pentru prima data in lume o intrebuintare "magica" extractului pur din namol numit Pell-Amar. Pianul tacut din coltul biroului sau ii aminteste de baiatul mort. Junghiurile trupului, de inchisoare si tortura. Bratul vindecat al femeii cu care traieste de mai bine de 56 de ani, de miracolul namolului de la Amara. Se numeste Stefan Ionescu-Calinesti. El este omul care a dat pentru prima data in lume o intrebuintare "magica" extractului pur din namol numit Pell-Amar.
Ferit de zgomotul orasului, intr-o casa ce duce cu gandul la un conac boieresc, traieste printre tablouri, mobila grea si batrana, doctorul Calinesti. A ajuns la 83 de ani si isi poarta varsta asemenea unui om care inca mai are pentru ce lupta. Pentru familia sa, pentru ca produsele inventate de el sa existe. Pentru a vindeca oamenii.
VINOVATII FARA VINA. 8 noiembrie 1945. Ziua care i-a ingenuncheat tineretea, la picioarele tortionarilor. "De dimineata m-am dus in Piata Palatului", isi aminteste inventatorul. "Era ziua regelui Mihai. M-am asezat in prima linie. In linia in care s-a tras. In frenezia de manifestanti, am vazut cum cadeau oamenii. Unul dupa altul, rapusi de gloante. Toti am fost imortalizati pe pelicula. Imediat am fost arestat. Mi-au dat «n» condamnari, cea mai mare fiind de 25 de ani". Este o bucatica din experienta unui om care ani la rand a traversat cu mintea si cu trupul cladirile inchisorilor. Vacaresti, Brasov, Jilava, Poarta Alba sunt numai cateva dintre locurile care poarta pe zidurile lor urmele schingiuielilor patimite si de doctorul Calinesti. "Cel mai greu mi-a fost la Gura Ocnitei. Am fost sechestrat intr-un beci, cu apa de 20 cm. Am dormit pe jos, peste sobolani", isi aminteste cercetatorul de vremea in care anchetele durau ore si, zi de zi, ceas de ceas, era indemnat sa marturiseasca fapte pe care