Horia Georgescu, directorul Agenţiei Naţionale de Integritate, a fost prins de poliţişti în timp ce conducea, deşi avea permisul suspendat.
"Am permisul suspendat de acum două săptămâni,dar am depus contestaţie. Din această perspectivă, legea îmi dă dreptul să conduc din nou. Acum câteva zile am fost oprit într-adevăr de un echipaj de poliţie, iar agenţii mi-au spus că figurez cu permisul suspendat", a explicat Horia Georgescu.
Directorul ANI a precizat că nu a fost sancţionat de poliţişti şi nu are dosar penal din această cauză. "A spune ca am dosar penal este exagerat", a punctat Georgescu.