Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd mă gîndesc la bibliotecile frumos sculptate – ce industrie a lemnului am avut! – care împodobeau sufrageriile perioadei comuniste, parcă-mi vine aşa, nu ştiu cum, ca un val mare care-mi încălzeşte sufletul. Erau minunate! Rafturi burduşite cu literatură bună: „B.P.T.“-uri, „Romanul secolului XX“, „Romanul de dragoste“ (colecţia cu rombuleţ roz), clasicii ruşi cartonaţi, cei francezi, ba chiar şi cu filozofie – Heiddeger, în traducerea lui Kleininger şi Liiceanu, era nelipsit de lîngă seria de traduceri cartonate din Platon, plus, cu puţin noroc, Jurnalul de la Păltiniş. Başca Micul dicţionar enciclopedic în patru volume de culoare verde închis, Istoria României cu coperţi maro şi Statele lumii de la A la Z. Prin faţa cărţilor – căci bibliotecile de sufragerie aveau rafturi adînci –, nelipsitele, gingaşele bibelouri de porţelan pictat sau, mai rar, cele chinezeşti, din lemn roşu sculptat. Iar jos, lîngă televizor şi discuri vinil, colecţia de albume de artă: cele româneşti, de la Meridiane, cele mai multe cam alb-negru, apoi perlele coroanei – albumele ruseşti, cumpărate după cozi la care stăteam demni, de Zilele cărţii sovietice, la începutul lui noiembrie. Era acolo tot ce-ţi puteai dori: maeştrii italieni, academiştii francezi, impresioniştii (de la Luvru şi de la Ermitaj), şcoala rusă..., o bogăţie. Intrai la om în casă, vedeai dintr-o ochire albumele şi îţi spuneai că e de bine. Mutai un pic privirea, către pereţii rămaşi liberi, şi ce vedeai (mă rog, vezi şi-acum) deasupra mesei sau a canapelei? Nişte superbe picturi de gang, niscai peisaje bine făcute, acuarele sau chiar ulei (niciodată grafică), în care pomul e pom, floarea, floare şi oaia, oaie, în culori vii, să fie vesel în casă. „Sînt drăguţe, nu? Le-a făcut un văr al soţiei, pictează şi el în timpul liber, se pricepe, nouă ne plac.“ Şi ţie, mai încape vorbă! „S