Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Torino după Torje

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 12 aprilie 2009 ·

Italienii îl doresc pe mijlocaşul dreapta al "cîinilor", iar Dinamo cere 4 milioane de euro pentru un transfer definitiv

Evoluţiile bune ale lui Gabriel Torje (19 de ani) în acest retur de campionat au atras privirile mai multor echipe din Germania, Spania şi Italia. Cei mai interesaţi sînt italienii de la AC Torino, echipă aflată pe locul 17 în Serie A, cu 27 de puncte! Scouteri de la Torino au fost aseară în Ştefan cel Mare pentru a-l monitoriza pe micuţul mijlocaş. Nu este prima dată cînd trimişi ai torinezilor vin în România, aceştia urmărindu-l pe Torje şi la partida anterioară a lui Dinamo pe teren propriu, cîştigată cu 3-0 în faţa Rapidului.

În iarnă, conducătorii alb-roşiilor i-au fixat lui Torje un preţ de 4 milioane de euro, sumă la care ar fi dispuşi să se despartă în vară de mijlocaşul dreapta. Totuşi, trecerea lui Torje în Serie A ar putea să nu se concretizeze, dacă Torino va retrograda în liga secundă, iar italienii nu vor investi sume importante pentru transferuri de jucători.

Surpriza Miranda

Tehnicianul Mircea Rednic l-a titularizat aseară pe argentinianul Osvaldo Miranda. "Puriul" a luat această decizie, chiar dacă în primul "11" i-a avut şi pe Marius Niculae şi pe Ionel Dănciulescu. Miranda a făcut cuplu în avanposturi cu "Săgeată", în timp ce Danciu-gol a jucat în linia mediană. Ultimul meci în care vîrful argentinian a jucat din primul minut a fost pe 16 noiembrie 2008, pe teren propriu, cînd Dinamo a pierdut contra Urziceniului, 0-1. În schimb, Moldovan a decis să-l lase pentru prima dată pe bancă pe Wesley, cea mai scumpă achiziţie a moldovenilor din intersezon. (Cătălin Gheorghiu)

"Pentru fraţii de la Chişinău!"

Jucătorii echipei moldovene au ieşit pe teren purtînd un banner cu mesajul: "Alături de fraţii noştri de la Chişinău!". Fotbaliştii vasluieni au dorit să-şi exprime astfel at

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 5 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 4 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 8 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 6 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 13 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum 4 ore
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 6 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

4°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°