Cazul Gigi Becali devine, printr-o subtilă lucrare a lui Dumnezeu, o lecţie de credinţă, un avertisment: cu Dumnezeu nu se poate negocia!

Privesc cu milă şi cu tristeţe la agitaţia ce pare că a cuprins presa românească şi pe unii politicieni în legătură cu judecarea şi condamnarea definitivă a lui Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare. Relatări ”Live”, analize, dezbateri! O emoţie nefirească l-a determinat chiar şi pe primul ministru Victor Ponta să declare că are ”o simpatie pentru domnul Becali pe care l-am văzut fugărit de dumneavoastră (jurnaliştii) toată ziua. Îmi manifest o simpatie personală. Altfel, nu ştiu ce dosar are, ce se întâmplă, nu mă interesează dosarele.” În acelaşi registru al solidarităţii de clasă politică se exprimă nefiresc şi preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Valeriu Zgonea, când declară că: ”Personal, regret. Eu îl consider un om deosebit, cu credinţa lui Dumnezeu. Regret când un coleg de-al nostru este condamnat, indiferent de culoarea sa politică şi regret când cineva păţeşte aşa ceva.” Regretăm că Justiţia îşi face datoria? Deţinutul Becali, sub presiunea loviturilor pe care Justiţia lumească le dă orgoliului său nemăsurat de ”Cavaler al Luminii”, îşi exprimă emoţiile în stilul deja cunoscut, amestecând credinţa cu mahalaua, într-un melanj de vidanjă, declarând că nu se aştepta să fie condamnat la trei ani de închisoare şi să fie distrusă ”o familie în halul ăsta pentru că ai făcut un schimb de terenuri acum 16 ani. Asta e ţara lui Hristos? Asta e ţara lui Satana!” De fapt, dincolo de acest episod de telenovelă ieftină, subzistă un adevăr banal pentru România post-decembristă, acela că cei mai mulţi dintre politicienii noştri - indiferent că ar fi vorba de oricare dintre cei care formează găştile din PSD, PDL, PNL, UDMR etc. - şi dintre complicii lor la jefuirea avuţiei naţionale, sub umbrela generoasă a unei Repu