Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul PLD Bistrita-Nasaud, suspectat ca a sustras lista membrilor PNL

Publicat in Romania Libera, joi 4 ianuarie 2007 ·

Liderul PLD Bistrita-Nasaud, Sabin Ilies, fost presedinte al filialei PNL, care in urma cu o luna a preferat sa treaca in tabara Stolojan-Stoica, este suspectat de o parte din fostii colegi ca a parasit partidul cu tot cu lista continand datele personale ale membrilor, fapt ce i-ar fi facilitat acestuia strangerea unui numar de 4.000 de semnaturi din judet pentru infiintarea noii formatiuni din care face parte. In urma aparitiei acestor zvonuri, presedintele organizatiei municipale din Bistrita a PNL, viceprimarul Ioan Nelu Turc, a solicitat de la Centru transmiterea listei cu sustinatorii Partidului Liberal Democrat din judet. "Dupa ce vom primi lista cu cei care au semnat pentru infiintarea PLD, vom verifica cu mare atentie corectitudinea inscrisurilor din aceasta lista. Vrem sa vedem daca printre acestia se numara si membri PNL. Sunt multe speculatii pe aceasta tema, pentru ca altfel fostul presedinte Sabin Ilies nu avea cum sa obtina atatea semnaturi (2.200) din zone compacte cum sunt Valea Bargaului, Valea Ilvelor. Deductia noastra a fost ca el a plecat cu tot cu listele membrilor PNL, continand datele personale ale acestora. O sa verificam prin sondaj daca oamenii au semnat intr-adevar pentru infiintarea PLD. Daca cei ce figureaza pe lista pentru noua formatiune nu recunosc acest lucru, inseamna ca la mijloc este o frauda", a spus Turc. In replica, liderul filialei PLD neaga suspiciunile care planeaza asupra sa si a preferat sa reitereze aprecierea pe care o are fata de fostii sai colegi. "N-am luat nici o lista, nici macar n-am intrat in calculator, desi as fi putut. Am strans 4.000 de semnaturi de la tot felul de oameni. Practic este vorba de un partid nou in care poate sa vina oricine. Nu suntem disperati dupa membri si nu furam oameni", a replicat Sabin Ilies. Liderul PLD Bistrita-Nasaud, Sabin Ilies, fost presedinte al filialei PNL, care in urma cu o lun

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 6 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 6 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°