Un alt invitat-vedetă la Bookfest a fost scriitorul francez Michel Houellebecq (care s-a impus, ca romancier al declinului occidental, în 1998, cu romanul Les particules élémentaires/ Particulele elementare şi a obţinut Premiul Goncourt în 2010, pentru romanul La carte et le territoire, Flammarion, 2010/Harta şi teritoriul, Polirom, 2011, traducere de Daniel Nicolescu), un scriitor care a vîndut milioane de exemplare din romanele sale în lume. Pe lîngă interviuri, el a avut o întîlnire cu publicul şi o sesiune de autografe la standul francez. Deşi o apariţie insolită (cultivă o imagine de asocial, de marginal), Houellebecq nu e un monden, ci dimpotrivă, un solitar şi un capricios, aşa încît la nici unul dintre evenimentele evocate mai sus n-a fost generos la vorbă: romanele sale vorbesc cel mai bine pentru el. Se spune că scriitorul scrie pentru a deveni celebru, e ca un miraj pentru el. Dumneavoastră suportaţi bine celebritatea? Nu cred că un scriitor se gîndeşte obligatoriu la celebritate. Configuraţia tipică a unui scriitor e aceea a unui individ care nu vrea să practice o meserie sau alta, ci să trăiască din scrisul său. Se gîndeşte mai degrabă să vîndă cît mai mult, nu să devină celebru. Eu la asta m-am gîndit cînd am început să scriu. Dar da, mă descurc cu celebritatea. Dar una nu o implică pe cealaltă? Nu neapărat. În Franţa, sînt autori care vînd foarte multe cărţi, dar care nu-i interesează pe jurnalişti, în genere pe cei din media. Nu ştiu exact ce anume face posibilă celebritatea, probabil o personalitate atipică, bizară. Bernard Pivot îmi spunea mai devreme că, a doua zi după ce un autor apărea la emisiunea sa, librăriile îi afişau cartea, ea se vindea bine şi autorul căpăta notorietate. E adevărat, dar asta şi pentru că Bernard Pivot însuşi era – şi este în continuare – un om foarte celebru. Cred că este printre puţinii oameni, în Franţa, pe care-