Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A rămas doar locul 2

Publicat in Romania Libera, luni 17 mai 2010 ·

Cum titlul a fost deja adjudecat de CFR Cluj, ur­­mă­ritoarele Unirea Urziceni, FC Vaslui şi FC Timişoara mai luptă doar pentru poziţia secundă, care duce în preliminariile Ligii Campionilor.

Unirea Urziceni şi FC Timişoara nu ar trebui să întâmpine, azi, probleme în a-şi adjudeca cele trei puncte, ţinând cont că întâlnesc Ceahlăul Piatra Neamţ, respectiv Pandurii Târgu Jiu. Pentru Vaslui se anunţă însă un meci deficil, în această după-amiază. Elevii lui Marius Lăcătuş se vor deplasa la Galaţi, pentru confruntarea cu Oţelul, echipă care încă mai speră să prindă locul şase, echivalent cu participarea în preliminariile Europa League. Tradiţia este de partea vasluienilor. Gruparea patronată de Adrian Porumboiu a înregistrat două victorii, un egal şi o înfrângere pe malul Dunării în ultimii patru ani. Marius Lăcătuş nu va putea însă să-şi conducă jucătorii de pe banca tehnică, el fiind suspendat o etapă după ieşirea nervoază de la meciul cu Steaua, din etapa 32. „Victoria este foarte importantă pentru noi, pentru a ne putea menţine acolo sus în clasament", a spus „Fiara".

Gălăţenii nu vor ceda uşor, având de luat o revanşă în faţa vasluienilor, după ce în urmă cu doi oaspeţii de azi i-au privat de o participare în Cupa UEFA Intertoto printr-un meci câştigat la „masa verde". Mai mult decât atât, relaţiile dintre Porumboiu şi Dorinel Munteanu nu s-au îmbunătăţit deloc după cdespărţirea dintre cele două părţi, tehnicianul dorind să demonstreze că are valoare. Dar pentru ca FC Vaslui să prindă locul secund, trebuie, pe lângă un eventual succes la Galaţi, să împiedice şi Unirea Urziceni. Ialomiţenii vor juca pe teren propriu împotriva Ceahlăului Piatra Neamţ. În precedentele două partide disputate pe Stadionul Tineretului, „lupii" din Bărăgan s-au impus de fiecare dată cu 2-0, aşteptându-se şi acum la un astfel de rezultat. În cazul în care Ceahlăul nu înving

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum 43 minute
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 35 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 3 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 39 minute
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 3 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Primăria din Sibiu anunţă că Turnul Sfatului este închis şi nu va mai putea fi vizitat în Noaptea Muzeelor

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Primăriei municipiului Sibiu au anunţat că Turnul Sfatului nu va mai putea fi vizitat în „Noaptea Muzeelor”, deoarece a fost închis, vineri seară, pentru că un element de la un geam a fost deteriorat din cauza vântului foarte puternic

Președintele Erdogan a grațiat șapte generali implicați în lovitura de stat „postmodernă” din 1997

HotNews acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP /

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 55 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°