Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutaţi-l pe Robert să zâmbească!

Publicat in Adevarul, luni 31 ianuarie 2011 ·

Un accident în lanţ, produs în octombrie anul trecut pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, i-a furat dreptul de a zâmbi şi de a-şi cunoaşte părinţii.

Robert Ionuţ Voicu (9 luni) este diagnosticat cu tromboză de sinusuri venoase, hidrocefalie secundară şi sindrom west simptomatic, în urma loviturii puternice la cap. Micuţul a avut creierul inundat cu sânge şi numeroase leziuni ischemice. După o lună de stat la terapie intensivă, medicii de la Spitalul „Marie Curie“ din Capitală au reuşit să-l stabilizeze.

Are şanse să se recupereze în Israel

În prezent, bebeluşul nu vede, nu îşi ţine capul şi nu se poate întoarce de pe o parte pe cealaltă. Şanse de recuperare există, potrivit medicilor, însă pentru asta are nevoie cât mai repede de un tratament în străinătate.

Una dintre clinicile unde ar putea fi tratat bebeluşul este „Hadassah“ din Israel. Costurile sunt însă foarte ridicate pentru familie. „Avem nevoie de o sumă foarte mare de bani, având în vedere că recuperarea poate fi de lungă durată. Costurile depăşesc 100.000 de euro“, a spus tatăl bebeluşului, George Voicu. Cei care doresc să-l ajute pe Robert să se facă bine, pot face donaţii în conturile umanitare deschise la BCR S.A. din Bld. Regina Elisabeta, Nr.5, Sector 3, Bucureşti, pe numele Voicu Lenuţa Carmen.

Unde puteţi dona:

SWIFT: RNCB RO BU

IBAN în LEI : RO06RNCB0092119680850001

IBAN în EURO: RO76RNCB0092119680850002

IBAN în USD : RO49RNCB0092119680850003

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Care sunt cele mai întâlnite nume

Adevarul acum 17 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 12 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 36 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°