Ideile conţinute în polemica moralistului Peter Singer cu Dinesh D’Souza, rememorate sumar în interviul publicat de Dilema veche (nr. 302, p. 24), hrănesc două importante dezbateri: religia ca sursă a valorilor publice şi raportul dintre religie şi morală. Dată fiind amplitudinea temei, mă voi ocupa doar de-al doilea subiect. Punctul de vedere pe care-l afirm şi intenţionez să-l argumentez în rîndurile care urmează este că, în opoziţie cu dl Peter Singer, raportul dintre religie şi morală în viaţa practică nu este strict unul de subordonare sau izolare, la fel cum nu este nici unul de coordonare. Este ceva mai mult şi mai complicat (ca, de altfel, întreaga realitate pe care dacă vrem să o înţelegem, trebuie să ocolim reducţionismele): un raport în dublu sens, de influenţare reciprocă. Dacă argumentaţia pe care o propun degajă oarecare spirit polemic este un fapt colateral. Ceea ce găsesc important în această discuţie este semnificaţia dezbaterii pentru societatea românească, care nu a cunoscut istoria intelectuală a Vestului, dar care, în virtutea globalizării ideilor desprinse izbînditor din vîltoarea acestui trecut, este nevoită să le interiorizeze. Mai pe scurt, atunci cînd se discută chestiuni de prezenţă a icoanelor în şcoli sau noţiunea de familie, dezbaterea raportului dintre religie şi morală în lumina experienţei istorice recente mi se pare a fi de primă semnificaţie.

Am afirmat mai sus că în viaţa practică religia şi morala dezvoltă un tip de relaţie în termenii dialogului. Accentuez „viaţa de zi cu zi“ întrucît doar pe acest teritoriu religia şi morala sînt simetrice sau, ca să fiu mai precis, sferele lor sînt juxtapuse şi coincidente. Aici este momentul în care valorile pe care le conţin şi care sînt codificate în Lege (morală, iar mai apoi juridică) sînt confruntate cu formele de manifestare ale neprevăzutului. Religia şi morala se aseam