Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Piranda-şefă a clanului Cârpaci, care a bătut o avocată în centrul oraşului, este urmărită penal

Publicat in Adevarul, joi 24 septembrie 2009 ·

Ileana Cârpaci a fost audiată şase ore de poliţiştii Secţiei 3 din Timişoara, iar apoi a fost eliberată.

CITEŞTE ŞI:

Timişoara: Clanurile ţigăneşti îşi fac dreptate cu pumnul şi cu picioarele

VIDEO Avocata bătută de romi în centrul oraşului: „Ţiganii m-au ameninţat de faţă cu poliţia că îmi iau gâtul”

Femeia (foto jos) este acuzată că împreună cu alţi cinci indivizi a bătut o avocată în plină stradă, luni seara, la doi paşi de Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Avocatul Carmen Obârşanu (foto jos) susţine că a fost bătută în faţa palatului ţigănesc, după ce şi-a vizitat un client de 70 de ani, vecin cu romii, căruia clanul Cârpaci vrea cu orice preţ să-i ia casa.

„Romii au dărmat gradul dintre curţi. Ei consideră că eu am intrat în casa lor, deşi eram în curtea vecinului lor, cu care ei se judecă. Când am plecat din casa clientului meu, au tăbărât pe mine, m-au umplut de sânge în plină stradă şi mi-au spus că mă omoră”, a povestit avocatul Carmen Obârşanu, care a primit un certificat medico-legal cu 7 zile de îngrijiri medicale, în urma agresiunii.

CITEŞTE O ANCHETĂ ÎN EXCLUSIVITATE DESPRE CUM A ACAPARAT CLANUL CÂRPACI TIMIŞOARA:

Clanul Cârpaci terorizează oraşul, sub protecţia procurorilor şi susţinut de nume grele din sistemul judiciar

„În urma studierii materialului din dosar, poliţiştii, cu avizul procurorului, au dispus începerea urmăririi penale faţă de Cârpaci Ileana sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe”, a spus agentul Marinela Apostolache, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.

CITEŞTE ŞI:

Timişoara: Un clan ţigănesc a bătut cu sălbăticie şi a ameninţat cu moartea o avocată în centrul oraşului

Timişoara: VIDEO Avocata

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 28 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 25 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

Ziua Constanta acum 24 minute
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe la Washington, iar şoferul a decedat, fără ca incidentul să fi constituit o ameninţare pentru securitate. O maşină care ci

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice / Actuala infrastructură este depăşită şi nu mai corespunde necesităţilor reale,

G4Media acum 19 minute
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum 38 minute
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°