În seria a III-a a ligii a III-a problema promovării s-a rezolvat prin obţinerea punctajului necesar al formaţiei ploieştene, nou înfiinţată, CSM – FC. În subsol se cunosc cele trei retrogradate, iar cea de-a patra va intra în calcule cu celelalte serii. Etapa de astăzi va fi cu siguranţă una liniştită. Promovată în „B”, CSM – FC Ploieşti se confruntă cu vecinii de la Conpet. Mai important este pentru cei din Buftea meciul de la Predeal, pentru că Tricolorul aşteaptă cel mai mic pas greşit al lor pentru a le lua locul, care duce la baraj. Brezenii se duc la Chitila, unde nu pot pierde. Ghimbăvenii, dacă s-ar concentra, ar putea trece de cei de la Dodu, dar nu ar mai avea nici un efect asupra poziţiei echipei. Unirea evoluează la Titu şi fiind fără griji, pot să facă un rezultat bun.
Ghimbăvenii au nevoie de victorie pentru moral
FC Royal Ghimbav (16) –
Dodu Bucureşti (11)
În tur, la Bucureşti, gazdele s-au impus greu, cu 3-2. De data aceasta, elevii lui Vasile Gherghe vor măcar din orgoliu să obţină o nouă victorie, a treia din acest retur. Revin la echipă Şerban şi Ciolănel care au fost suspendaţi şi s-ar putea şi Major. Coach-ul ghimbăvean mai are însă serioase probleme şi va prezenta o formaţie cârpită: Cuibar – Lup, Cârţan, Bica, Lakatoş –Puşcaşu, Portk, Benga, Şerban – Roşu, Ciolănel.
Probleme de lot
la Tărlungeni
Electrosid Titu (4) –
Unirea Tărlungeni (9)
În afara problemelor mai vechi de accidentări (Dorohonceanu, Harap, Szabo, Nicolae, Câmpeanu), Dan Bona nu-i va putea folosi pe Simion şi Săndulache, suspendaţi pentru cumul de cartonaşe. Acesta ar putea alinia următoarea echipă: Iszak – Ţuţu, Ţicalo, Pungă, Păsculescu – Marin, Băişanu, Popa, Coteanu – Purcăroiu, Vlăsceanu.
13 jucători predeleni scoşi din lot
CF Predeal (13) – CS Buftea (3)
(în tur 0-4)
Amin