Invitat la Special, Dinu Gheorghe a confirmat faptul că atacantul brazilian Fabinho va avea la Braşov un contract peste cel de la Famagusta: „Fabinho vine liber de contract şi era normal să îi oferim un contract bun, chiar peste cel pe care îl are în acest moment în Cipru, plus o primă de instalare consistentă”, a spus Vamă. Se pare că Fabinho primea la Famagusta 150.000 de euro pe an, iar la Braşov va încasa 180.000. Transferul bombă al Braşovului l-a lăsat mască pe actualul antrenor al Gloriei Buzău, Ştefan Stoica, care a antrenat mulţi ani în Cipru: „Nu pot să cred că Fabinho vine la Braşov. Este un jucător foarte valoros şi sunt convins că va demonstra în campionatul României. Braşovul a dat lovitura”, susţine Stoica.
Model autohton!
Chiar dacă Răzvan Lucescu tânjeşte după modelul marilor cluburi precum Juventus sau Liverpool, Dinu Gheorghe preferă modelul autohton: „Ne ghidăm după două modele autohtone, unul mai apropiat (Unirea Urziceni) şi unul mai îndepărtat, (CFR Cluj). Tranferurile jucătorilor străini de valoare sunt o soluţie pentru FC Braşov”, a spus Vamă.
Dinu Gheorghe
se ia de toată lumea!
La Rapid, Dinu Gheorghe prefera să discute doar de echipa lui. Când era întrebat de contracanditate, prefera răspunsul tipic: „Haideţi să discutăm de echipa mea şi vă rog să nu mă întrebaţi de alte echipe”. De când este la Braşov, preşedintele „galben-negrilor” este mai relaxat şi vorbeşte deschis despre orice echipă, nesfiindu-se să lanseze „mici” atacuri: „Steaua este revelaţia campionatului. Este incredibil cum o echipă care joacă prost, să adune 38 de puncte. La Dinamo e un fiasco şi totul porneşte de la pregătirea din vară. Rapidul, chiar dacă e pe doi, nu are şanse la titlu, lupta se va da între CFR şi Steaua”, susţine Dinu Gheorghe.
Refuz categoric!
Săptămâna trecută, preşedintele-executiv al „câi