Deputatul Ion Stan s-a prezentat, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), informează Mediafax.
Parlamentarul este acuzat că ar fi pretins sume importante în schimbul cărora s-a angajat faţă de persoana care i-a sponsorizat campania electorală, că îi va obţine contractul cu statul.În 23 ianuarie 2013, instanţa supremă i-a respins contestaţia deputatului Ion Stan de a părăsi ţara, el fiind cercetat pentru trafic de influenţă ce viza obţinerea de fonduri pentru campania electorală.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis, în 17 ianuarie, prelungirea cu 30 de zile a măsurii interdicţiei de a părăsi ţara dispusă în cazul deputatului Ion Stan.
Decizia a fost contestată de Ion Stan la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care joi i-a respins definitiv plângerea, apreciind că aceasta este nefondată.
În 21 decembrie 2012, Camera Deputaţilor a respins, prin vot, ridicarea imunităţii deputatului Ion Stan.
Citeşte şi Deputatul Ion Stan rămâne cu interdicţia de a părăsi ţara
Preşedintele PSD, Victor Ponta, declara, după respingerea în plenul Camerei a ridicării imunităţii lui Ion Stan, că acesta nu mai poate face parte din PSD şi că soluţia, în urma votului deputaţilor ar fi ca acesta să demisioneze din Parlament. Ulterior, deputatul Ion Stan şi-a anunţat demisia din PSD.
DNA a început urmărirea penală faţă de Ion Stan pentru două infracţiuni de trafic de influenţă. În acelaşi dosar este urmărit penal şi şoferul deputatului, Florin Sarca, pentru complicitate la trafic de influenţă.
Procurorii DNA arată, în ordonanţa de începere a urmăririi penale, că Ion Stan a cerut 130.000 de lei de la persoana care l-a denunţat, bani care urmau să fie folosiţi pentru cumpărarea de combustibil pentru unele autoturisme folosite în campania electorală a deputatului. De asemenea, de banii respectivi urmau să fie cumpărate alimente ca