Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţări suspecte de la stat: funcţionarii au dat două avizări pe secundă la cererile de ajutoare de minimis. Premierul Ponta cere verificări, STS demarează o anchetă

Publicat in Adevarul, miercuri 28 august 2013 ·

În 306 secunde, Ministerul Finanţelor a analizat, admis sau respins 714 cereri pentru ajutoarele nerambursabile şi a întocmit şi un tabel cu înregistrările. Investitorii sunt scandalizaţi.

Forfotă mare ieri-dimineaţa pe site-ul Ministerului Finanţelor, unde la ora 8.30.00 a fost deschisă sesiunea de depunere a cererilor pentru accesarea fondurilor nerambursabile în cadrul programului de ajutoare de stat numite generic „de minimis“.

La ora 8.30.48 (8.30 şi 48 de secunde) a fost înregistrată prima cerere, pentru ca după mai puţin de şase minute să se închidă sesiunea.

La ora 8.35.54 (8.35 şi 54 de secunde) fusese înregistrată cea de-a 714-a cerere şi ultima, ceea ce înseamnă o viteză medie de prelucrare de peste două solicitări pe secundă, fenomen care investitorilor li se pare cel puţin suspect. Mai ales că foarte mulţi solicitanţi, pregătiţi cu destul timp înainte să acceseze modulul de depunere a cererilor, nu au reuşit să se înregistreze.

„Eram pregătiţi trei oameni, cu trei calculatoare, iar la ora 8.30 am încercat să accesăm, dar nu ni se dădea codul de acces. După câteva minute de încercări disperate, ni s-a afişat o listă cu cererile depuse şi precizarea că sesiunea s-a închis, ceea ce înseamnă epuizarea fondurilor“, ne-au relatat un grup de solicitanţi.

Lor – şi, de altfel, altor câteva mii de solicitanţi – li se pare inexplicabil cum au fost procesate peste 700 de cereri în 306 secunde, în aşa fel încât să li se dea şi rezoluţia „admis“, respectiv „respins“ şi nu înţeleg de ce a fost oprită sesiunea de depuneri. „Dacă printre cererile înregistrate au existat şi respinse, puteau să ţină sesiunea deschisă cel puţin până la sfârşitul zilei, apoi să emită decizia de admitere/respingere. Aşa, nouă ni s-a refuzat practic dreptul de a depune cererea, eligibilă sau nu, fapt care ne determină să chemăm în judecată ministerul“, ne-au mai s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 31 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 32 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 54 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Banca Mondială recomandă reducerea ajutoarelor pentru crescătorii de animale, în scopul combaterii schimbărilor climatice

HotNews acum o ora
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca Mondială, potrivit agenției Bloomberg, citate

Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

Mediafax acum o ora
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, sunt aşteptate să boicoteze marţi cea de-a cincea ceremonie de învestitură a preşedintelui Vladimir Putin din cauza războiului Rusiei în Ucraina. Cu toate aceste

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°