Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU. Alcoolul îmbunătăţeşte memoria persoanelor în vârstă

Publicat in Romania Libera, luni 30 septembrie 2013 ·

Consumul moderat de alcool îmbunătăţeşte memoria şi capacitatea de învăţare, astfel că un pahar cu vin în fiecare zi ar putea reprezenta cheia pentru a avea mintea limpede la o vârstă înaintată, potrivit unui studiu recent, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Conform unui studiu pe termen lung, la care au participat persoane în vârstă, consumul moderat de alcool îmbunătăţeşte memoria şi capacitatea de învăţare. Cercetările arată că beneficiile apar după vârsta de mijloc. Cu toate acestea, nu toată lumea va resimţi beneficiile unei băuturi zilnice. S-a constatat că aproximativ 80% dintre pensionari vor simţi beneficiile consumului de alcool, în timp ce pentru 20% dintre pensionari alcoolul nu va avea niciun efect. De fapt, pentru cei din urmă, consumul de alcool ar putea avea efecte adverse, întrucât ADN-ul lor include o genă numită APOE e4, care a fost legată de boala Alzheimer.

Studiul, publicat în revista Alcohol And Alcoholism, a arătat că în cazul persoanelor care au gena APOE e4, capacitatea de învăţare şi memorie suferă un declin, în timp ce consumul moderat de alcool a fost asociat cu o creştere a capacităţii de învăţare şi memorie în rândul persoanelor care nu au gena APOE e4.

Cercetătorii au precizat că sunt "câteva mecanisme" care pot explica relaţia dintre alcool şi capacitatea de a gândi clar. Printre acestea se numără proprietăţile antiinflamatorii ale alcoolului şi faptul că un consum moderat de alcool protejează împotriva demenţei, accidentului vascular cerebral, bolilor coronariene şi diabetului de tip 2.

Studiul, realizat de universităţile din Kentucky şi Maryland, a arătat că gena APOE e4 este recunoscută ca fiind un factor de risc pentru Alzheimer şi este asociată cu slaba capacitate cognitivă în rândul persoanelor care nu suferă de demenţă.

Studiul a analizat 619 pensionari din Statele Unite ale Americii, c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum o ora
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 59 minute
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°