Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa imobiliară din Alba Iulia, blocată

Publicat in Adevarul, miercuri 7 octombrie 2009 ·

Scăderea puterii de cumpărare a făcut ca, în decursul anului 2009, să aibă loc foarte puţine tranzacţii imobiliare. Cei care îşi vând apartamentele sunt dispuşi să lase chiar şi 10.000 de euro din preţ, dar nici aşa nu au succes. Potrivit reprezentanţilor agenţiilor imobiliare, lucrurile încep să se mişte doar teoretic, potenţialii clienţi se interesează tot mai des de locuinţe şi preţuri, însă situaţia stagnează.

„Oamenii încearcă să vândă apartamente şi ajung sa lase la preţ până la 10.000 de euro, numai să vândă. Chiar şi în aceste situaţii numărul vânzărilor de apartamente este foarte mic. Potenţialii clienţi vin, se interesează şi cam atât“, a declarat Anca Gabor, proprietarul unei agenţii imobiliare din municipiu.

Aceasta a completat că, în cursul anului 2009, a reuşit să vândă doar cinci apartamente, dintre care trei în ultimele patru luni. Comparativ, în anii trecuţi numărul tranzacţiilor era de ordinul zecilor.

Varianta închirierii

Cei care nu reuşesc să vândă preferă să închirieze pentru a obţine un venit de pe urma acestora. „Unii sunt nevoiţi să închirieze pentru a nu pierde timp şi bani până reuşesc să vândă, alţii chiar preferă să închirieze în condiţiile în care mai deţin una sau mai multe locuinţe“, a completat agentul imobiliar.  Închirierea apartamentelor este atât o afacere, cât şi o necesitate.

Este şi cazul unui tânăr întors de la muncă din străinătate, care şi-a investit agnoniseala într-un apartament. „L-am cumpărat şi l-am dat spre închiriere. Astfel, voi avea un venit constant din acesta atâta timp cât voi fi plecat. Nu avea rost să îl ţin gol dacă pot recupera nişte bani investiţi“, a explicat Călin Danciu, de 32 ani, care lucrează în Anglia. Agenţii imobiliari susţin, însă, că şi numărul persoanelor care caută chirii este mult mai mic comparativ cu alţi ani.

Scăderi de preţur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

SUA - Un vehicul s-a izbit de poarta Casei Albe, şoferul a murit pe loc

News.ro acum o ora
Un vehicul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia locală. Bărbatul aflat la volan a fost găsit mort. La ora locală 22.46, sâmbătă seară, poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accide

Maia Sandu: Să trăim Paştele cu bucurie şi iubire! Şi cu speranţă că binele învinge - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Maia Sandu şi-a îndemnat conaţionalii din Republica Moldova să trăiască Paştele cu bucurie, iubire şi speranţa că binele învinge. „Lumina învie chiar când e doborâtă. Cu acest crez ne-am trăit veacurile pe pământul nostru. Am sărbătorit P

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum o ora
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerţ şi războiul din Ucraina

Mediafax acum 36 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron speră să-l determine pe omologul său chinez Xi Jinping, aşteptat la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale. De asemenea, Macron vrea ca Xi Jinping să îşi folosească influenţa pe care o are asupra Rusiei în le

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum 2 ore
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°