"În fiecare seară, timp de o jumătate de oră, jurnalul de actualităţi de la televiziune trece în revistă cele mai importante evenimente ale zilei; cu toate acestea, faptul social cel mai important, despre care jurnalul nu vorbeşte niciodată, este acela că cel puţin jumătate din populaţia unei ţări este imobilizată, timp de o jumătate de oră, în faţa jurnalului televizat". Aceste cuvinte au fost scrise în îndepărtatul an 1981 de Jacques Durand, într-o lucrare intitulată Les formes de la communication (Paris, Ed. Bordas), şi sînt citate într-o recentă (şi foarte bună) Introducere în sistemul mass-media de Mihai Coman, apărută la Editura Polirom. Jacques Durand are dreptate, iar noi, care în 1990 am trăit o adevărată febră a "Actualităţilor" (pe atunci singurul jurnal televizat - o, tempora...), îi putem confirma spusele, cu toată modestia cuvenită din partea unei ţări în tranziţie. Eu, unul, recunosc că sînt un mare consumator de news şi îmi fac zilnic o salată consistentă din tele- şi radiojurnalele naţionale şi locale, asezonată cu CNN, Euronews, Raiuno şi France 2 după gust şi împrejurări. Săptămîna trecută însă am traversat Europa cu maşina şi am ajuns în partea flamandă a Belgiei, aşa încît timp de mai multe zile am fost cu totul privat de acest "produs mediatic". Mă simt foarte bine: o săptămînă fără ştiri, mai ales fără ştirile româneşti (în conţinutul şi în forma lor, vreau să zic), este un lux binefăcător. Chiar m-am amuzat într-o seară, după ce mă instalasem într-un orăşel de lîngă Antwerpen, "ascultînd" la radio ştirile în neerlandeză (limbă pe care n-o înţeleg) şi bucurîndu-mă că beneficiez, după o expresie a d-lui Andrei Pleşu, de "dreptul de a nu fi informat". Dar, citesc în cartea d-lui Mihai Coman, "mulţi sociologi susţin că presa exercită o acţiune de coagulare a societăţii, considerînd-o un adevărat «ciment social», o forţă care apropie, unifică