În cel mai nou film al său, regizorul Stere Gulea (70 de ani) spune că a vrut să exploateze alte feţe ale nostalgiei după comunism. Neliniştile şi trecutul personajelor l-au făcut însă să chibzuiască puţin asupra propriei biografii

Tatăl lui Stere Gulea avea vreo 300 de oi când a fost arestat de securişti. Era chiabur. Locuia în comuna Mihail Kogălniceanu, în stepa uscată din Dobrogea, la 15 kilometri de Marea Neagră, la ţară. Acolo s-a născut şi Stere Gulea, pe pământul uşor sărat ce ţinea gospodării de turci, tătari, nemţi, ardeleni oieri şi aromâni din neamul fârşeroţilor. Stere Gulea a plecat la Constanţa şi apoi la Bucureşti, dar pe uliţele din satul Mihai Kogălniceanu s-a tot întors. S-a întors şi când a filmat „Moromeţii“, s-a întors şi acum, când a filmat „Sunt o babă comunistă“. Ultima sa producţie completează însă aceste excursii în trecut cu reflexii de pe un teren mai sensibil: familia, prietenia, dragostea. „E viaţa noastră de oameni, domnule!“

„Weekend Adevărul“: Aţi vorbit, domnule Stere Gulea, despre faptul că noul film, „Sunt o babă comunistă“, a fost un prilej al excursiilor în propriul trecut. Despre ce e vorba?

Sterea Gulea: Fără să vrei, în momentul în care începi să scormoneşti în trecut, vin amintirile tale. Şi eu vin de la ţară, din Dobrogea, din Mihail Kogălniceanu. Sunt născut în ’43. Într-un fel, personajul lui Dan Lungu e cam de vârsta mea, am trăit epoci similare. Sigur, eu am altă biografie: tatăl meu era în categoria chiaburilor şi a făcut puşcărie.

Cât timp a stat închis?

Din fericire, dacă pot să spun aşa, doar patru ani. Din fericire, el nu făcuse politică şi asta l-a salvat într-un fel. Eu aveam 9 ani când l-au arestat. Mi-aduc aminte foarte bine noaptea arestării. Dormeam în aceeaşi cameră cu părinţii, pe un alt pat. Până m-am trezit, au năvălit nişte inşi îmbrăcaţi în uniforme. Eu ţinea