Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magistraţi cu decizii de pensionare la purtător

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 25 octombrie 2008 ·

Peste 700 de magistraţi sunt gata să iasă la pensie dacă va fi modificată noua lege privind salarizarea Justiţiei, promovată de ministrul Cătălin Predoiu. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Motivul: actuala lege de pensionare a magistraţilor le acordă mai multe drepturi decât noua lege.

Pe de-o parte, proiectul „Predoiu“ majorează lefurile judecătorilor şi pe cele ale procurorilor cu 65 la sută şi includ sporurile de suprasolicitare neuropsihică şi de confidenţialitate. Urmarea: salariul unui magistrat cu 20 de ani vechime va creşte de la 6.000 de lei, cât e acum, la peste 9.000 de lei.

Pe de altă parte, pensionarea anticipată le va fi permisă doar magistraţilor care au lucrat 25 de ani efectiv în Justiţie, faţă de actuala lege care permite pensionarea anticipată şi celor care au activat în alte funcţii juridice. Pensia de serviciu va fi de 80 la sută din ultimul salariu brut încasat.

„Colegii sunt stresaţi“

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătoarea Lidia Bărbulescu, confirmă că adoptarea legii „Predoiu“ ar putea determina aproximativ 700 de magistraţi să ceară rapid pensionarea în baza legii vechi, mai avantajoasă. „Dacă se va întâmpla asta, evident că sistemul va fi paralizat pentru că nu vom putea pune în locul lor, în termen foarte scurt, alţi judecători“, ne-a spus Lidia Bărbulescu.

De altfel, şefa CSM este un critic al modificării Legii 303/2004. „Nu este normal ca după 25 de ani să nu ai siguranţa unei pensii. De aceea sunt stresaţi colegii care şi-au scos decizii de pensionare. Adăugaţi la asta volumul foarte mare de muncă şi toate zvonurile şi arătările cu degetul“, ne-a spus Lidia Bărbulescu.

Mulţi dintre magistraţii care au obţinut în ultima vreme decizii de pensionare (pe care încă nu le-au comunicat la Consiliul Superior al Magistraturii) nu au v

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum o ora
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 49 minute
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov

G4Media acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters, potrivit Agerpres. Bilanţul morţilor şi răniţilor a fo

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum 53 minute
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

Elon Musk şi ministrul indonezian al sănătăţii au lansat serviciul de internet prin sateliţi Starlink pentru sectorul sănătăţii

News.ro acum 2 ore
Elon Musk şi ministrul indonezian al Sănătăţii, Budi Gunadi Sadikin, au lansat duminică serviciul de internet prin satelit al SpaceX pentru sectorul de sănătate al naţiunii, cu scopul de a îmbunătăţi accesul în părţile îndepărtate ale arhipelagului

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 2 ore
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum 2 ore
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/22°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°