Tema aceasta s-ar preta unui studiu amplu. Preocupaţi de grijile şi problemele zilnice, mai rar ne aruncăm privirea asupra devenirii noastre de ansamblu spre a analiza comparativ cu trecutul ca şi cu vecinătatea europeană, unde suntem şi ce perspective avem în faţă.

Ce răspuns dăm întrebării dacă în raport cu trecutul suntem pe o treaptă superioară, pe un trend ascendent sau dimpotrivă? Mulţi români spun că era mai bine sub Ceauşescu. Alţii se raportează la perioada antebelică când, într-un regim de monarhie constituţională, aveam o democraţie mai stabilă şi o mai largă perspectivă de dezvoltare. Nu-i lesne de formulat un răspuns ferm.

Mă încumet să spun că în aceşti ani postdecembrişti, România a marcat un oarecare progres, dar departe de măsura aşteptărilor şi nici pe măsura posibilităţilor. Pe ansamblu, standardul civilizaţiei materiale s-a modernizat, s-a îmbunătăţit. Numai că sub auspiciile aşa-zisei economii libere, de piaţă, a cunoscut şi cunoaşte o teribilă polarizare, fracturând societatea într-o pătură subţire de parveniţi, le-aş spune învârtiţi ai aşa-zisei tranziţii şi pătura mult mai largă a defavorizaţilor. Mult mai anemic este detaşamentul clasei de mijloc. Fenomenul se datorează, între altele, caracterului intempestiv, abrupt, cu care s-a năpustit asupra noastră capitalismul postcomunist. Istoric, capitalismul a cunoscut o evoluţie progresivă, în timp, aşezată, cu inerentele-i convulsii, dar moderate de organizarea socială. La noi, societatea nu-i face faţă, fiind în întregime dominată de puterea banului.

Dar dacă în sfera civilizaţiei materiale putem vorbi de un pas înainte, în schimb în domeniul politic, civic şi moral, societatea românească este într-o totală degringoladă, cu perspective tot mai sumbre; nu ştiu, istoriceşte vorbind, să se fi marcat o etapă atât de nefastă ca acum, cu excepţia regimului comunist. În problemă sunt d