Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vârstnicii şi canicula

Publicat in Viata Medicala, vineri 27 iulie 2012 ·

Faptul că persoanele vârstnice, la care factorul „de risc“ vârstă înaintată se asociază cu cel al „bolilor cronice“, sunt categoria de popu­laţie cea mai afectată, cu vulnerabilitatea cea mai mare la creşterea excesivă a tempe­raturii mediului ambiant, cum se întâmplă de regulă în sezonul călduros, a determinat autorităţile multor ţări să-şi întocmească şi să pună în operă programe de prevenţie şi ocrotire a grupurilor vulnerabile – între acestea, în principal vârstnici – faţă de riscurile caniculei. Prezentăm în aceste rânduri experienţa unei ţări de la care am luat şi adaptat destule modele: Franţa. Totul a pornit de la o experienţă neobişnuit de dureroasă, înregistrată în vara anului 2003, când s-au abătut asupra ţării temperaturi deose­bit de înalte şi, în lipsa unor măsuri adecvate de prevenire şi ocrotire, au murit 15.000 de persoane vârstnice, o catastrofă umană care a pus atunci în dificultate autorităţile şi chiar guvernul. În prezent, Franţa nu mai poate fi luată prin surprindere, fiindcă de mai mulţi ani a realizat un plan amplu şi complex, cunoscut ca Le plan Vermeil (vermeil: roşu aprins, intens, corespunzător cu ceea ce noi numim „cod roşu“ de alertă maximă). Acest plan se activează şi în sezonul rece, împotriva efectelor frigului excesiv şi, în timpul caniculei, vizează prioritar grupul persoanelor vârstnice, cu deosebire al celor dependente şi purtătoare de boli cronice. Responsabilitatea aplicării măsurilor prevăzute în program aparţine prefectului, şi amplitudinea şi particularităţile măsurilor sunt adaptate specificului local, decupajul geografic şi structura populaţiei dictând nivelul şi amploarea măsurilor. Prima dintre măsuri priveşte campaniile de sensibilizare a populaţiei (prognoze şi avertizări meteo, educaţie de protecţie), sensibilizare care se lansează înaintea debutului perioadei de creşteri ale

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 38 minute
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 41 minute
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 8 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum o ora
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 2 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum o ora
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 9 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 11 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°