Faptul că persoanele vârstnice, la care factorul „de risc“ vârstă înaintată se asociază cu cel al „bolilor cronice“, sunt categoria de popu­laţie cea mai afectată, cu vulnerabilitatea cea mai mare la creşterea excesivă a tempe­raturii mediului ambiant, cum se întâmplă de regulă în sezonul călduros, a determinat autorităţile multor ţări să-şi întocmească şi să pună în operă programe de prevenţie şi ocrotire a grupurilor vulnerabile – între acestea, în principal vârstnici – faţă de riscurile caniculei. Prezentăm în aceste rânduri experienţa unei ţări de la care am luat şi adaptat destule modele: Franţa. Totul a pornit de la o experienţă neobişnuit de dureroasă, înregistrată în vara anului 2003, când s-au abătut asupra ţării temperaturi deose­bit de înalte şi, în lipsa unor măsuri adecvate de prevenire şi ocrotire, au murit 15.000 de persoane vârstnice, o catastrofă umană care a pus atunci în dificultate autorităţile şi chiar guvernul. În prezent, Franţa nu mai poate fi luată prin surprindere, fiindcă de mai mulţi ani a realizat un plan amplu şi complex, cunoscut ca Le plan Vermeil (vermeil: roşu aprins, intens, corespunzător cu ceea ce noi numim „cod roşu“ de alertă maximă). Acest plan se activează şi în sezonul rece, împotriva efectelor frigului excesiv şi, în timpul caniculei, vizează prioritar grupul persoanelor vârstnice, cu deosebire al celor dependente şi purtătoare de boli cronice. Responsabilitatea aplicării măsurilor prevăzute în program aparţine prefectului, şi amplitudinea şi particularităţile măsurilor sunt adaptate specificului local, decupajul geografic şi structura populaţiei dictând nivelul şi amploarea măsurilor. Prima dintre măsuri priveşte campaniile de sensibilizare a populaţiei (prognoze şi avertizări meteo, educaţie de protecţie), sensibilizare care se lansează înaintea debutului perioadei de creşteri ale