Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noile construcţii din Capitală, prevăzute obligatoriu cu locuri de parcare

Publicat in Adevarul, marți 24 ianuarie 2006 ·

Municipalitatea vrea să îi oblige pe cei care construiesc în Bucureşti să asigure un număr minim de locuri de parcare pentru construcţia realizată. Altfel nu se vor obţine avizele şi Municipalitatea vrea să îi oblige pe cei care construiesc în Bucureşti să asigure un număr minim de locuri de parcare pentru construcţia realizată. Altfel nu se vor obţine avizele şi acordurile necesare, şi nici autorizaţia de construire. Potrivit unui proiect al specialiştilor primăriei, numărul de locuri de parcare se va dimensiona în funcţie de destinaţia şi suprafaţa desfăşurată brută a clădirii. Cei care vor să construiască o clădire cu destinaţia de locuinţă vor trebui să asigure minim un loc de parcare pentru o unitate locativă a cărei suprafaţă va fi de până la 100 metri pătraţi şi minim două locuri de parcare în cazul în care suprafaţa este mai mare. În cazul birourilor sau al altor construcţii precum cele financiar-bancare, de alimentaţie publică sau industriale, se va asigura minim un loc de parcare pentru fiecare 50 de metri pătraţi. În cazul construcţiilor destinate comerţului sau alimentaţiei publice, va fi necesar un loc de parcare pentru fiecare 20 metri pătraţi. Locurile de parcare se vor realiza în interiorul construcţiilor, în procent de 90%, iar 10% este procentul maxim posibil de amplasat la sol când condiţiile stabilite prin documentaţiile de urbanism permit acest lucru. În cazul construcţiilor comerciale şi industriale, totalul locurilor de parcare va fi repartizat astfel: 75% în construcţie, iar restul la sol. Municipalitatea oferă şi alternative: 10.000 euro pentru fiecare loc de parcare nerealizat. Consilierii municipali deja au câteva amendamente, înainte de aprobarea acestuia: hotelurile, supermarketurile şi băncile să aibă un regim special: băncile să aibă un loc de parcare pentru fiecare 50 de metri pătraţi, supermarketurile minim un loc la 25 metri pătra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 35 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°