Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchete la Spitalul Judeţean din Reşiţa în cazul unui bebeluş cu mâna ruptă după naştere

Publicat in Mediafax, marți 29 ianuarie 2013 · ·

Părinţii unui bebeluş născut la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa au sesizat Direcţia de Sănătate Publică şi Colegiul Medicilor Caraş-Severin, după ce, la două ore după naştere, aceştia au fost anunţaţi că micuţul are o mână ruptă, deşi iniţial li se spusese că este sănătos.

Tatăl bebeluşului, Lucian Onuţan, a declarat că în 26 ianuarie, în jurul orei 6.00, soţia sa a născut un copil sănătos, iar după două ore femeia l-a sunat şi i-a spus că doctorul de gardă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa a constatat că nou-născutul are o mână ruptă.

Bărbatul a precizat că soţia lui, care este la a patra naştere, a născut normal.

El a mai spus că a vorbit cu moaşele care au asistat la naştere, iar una dintre ele i-a spus că bebeluşul s-a născut sănătos.

"Am luat legătura cu moaşele care au asitat la naştere, dar nu prea am avut cu cine sta de vorbă. Am vorbit cu una dintre moaşe care mi-a spus că după naştere bebeluşul era sănătos, apoi am încercat să discut din nou cu ea, dar a refuzat", a povestit bărbatul.

Tatăl bebeluşului a afirmat că a depus plângeri la Direcţia de Sănătate Publică şi la Colegiul Medicilor Caraş-Severin.

"Am depus o plângere, pentru că sunt neliniştit. (...) Vreau doar să fie copilul bine, nu dau vina pe nimeni", a spus bărbatul.

La rândul său, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Caraş-Severin, Dragoş Luca, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că în 26 ianuarie o femeie a născut un copil la Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, iar la aproximativ două ore de la naştere, medicii au anunţat familia că micuţul are fractură la mâna dreaptă.

"În 26 ianuarie, la ora 6 dimineaţa s-a născut un copil la Maternitatea Spitalului Judeţean Reşiţa. La ora 8.00-8.30 medicii au anunţat familia că acest copil are o fractură la mâna dreaptă. S-a luat legătura cu un ortope

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani care a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie, a murit la scurt timp la Spitalul de copii din Timişoara/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit. Poliţiştii au des

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum o ora
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Ziarul Financiar acum 41 minute
Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari, deoarece se pare că starea de sănătate a monarhului se deteriorează treptat. Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 11 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°