SCENARII ÎN CIORNĂ
Nici măcar în perioada electorală politicienii noştri nu mimează că văd dincolo de vîrful nasului. Gălăgioasele campanii, cu elefanţi, poduri suspendate, vedete porno, măcăit de raţă şi înfulecatul de mici, girate de partide ce se consideră cu ştaif, demonstrează că pentru mulţi dintre potenţialii aleşi viitorul nu se limitează decît la ziua în care sînt traşi de popor de urechi din urnă. Şi-apoi, Dumnezeu cu mila! La un aşa început de an electoral, cu siguranţă, aşa va fi şi sfîrşitul, la alegerea parlamentarilor.
SCENARII ÎN CIORNĂ
Nici măcar în perioada electorală politicienii noştri nu mimează că văd dincolo de vîrful nasului. Gălăgioasele campanii, cu elefanţi, poduri suspendate, vedete porno, măcăit de raţă şi înfulecatul de mici, girate de partide ce se consideră cu ştaif, demonstrează că pentru mulţi dintre potenţialii aleşi viitorul nu se limitează decît la ziua în care sînt traşi de popor de urechi din urnă. Şi-apoi, Dumnezeu cu mila! La un aşa început de an electoral, cu siguranţă, aşa va fi şi sfîrşitul, la alegerea parlamentarilor.
Poate că unii dintre ei au o viziune. De pildă, ştiu că bugetul României ajunge să fie pe an în jur de 100 de miliarde de euro. Patru ani de mandat înseamnă vreo 400 de miliarde de euro. Aceştia sînt de împărţit pentru clientela de partid. Iată miza, iată de ce fac politică. Dar cum va arăta comuna, oraşul, capitala, România dincolo de un mandat de patru ani, care, la scara istoriei e mai nimic? Cînd populaţia ţării a scăzut din 1990 încoace, la fel ca după un război, cu 1,7 milioane de oameni, nu e nici un motiv de reflecţie şi acţiune? Ce-ar fi dacă, prin 2050, vor fi, să spunem, 16 milioane de români? Normal, locul nu va fi teren viran şi, de pildă, ce-ar fi dacă ar veni vreo patru milioane de israelieni, sătui de situaţia veşnic tensionată de acasă şi vreo opt
