Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top scumpiri de criză al proprietăţilor imobiliare

Publicat in Romania Libera, vineri 16 aprilie 2010 ·

În acest context, www.imobiliare.ro, principalul portal imobiliar din România, prezintă, pe baza anunţurilor înscrise în portal, un top al proprietăţilor imobiliare care au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în primul trimestru al anului 2010.

"Am observat pe parcursul primului trimestru scumpiri punctuale la anumite proprietăţi care ajung chiar şi la 30%, în condiţiile în care, cert, piaţa imobiliară din România suferă în continuare. Vorbim de anumite excepţii, însă, în general, proprietarii au tendinţa de a reacţiona subiectiv şi de a se raporta de cele mai multe ori doar la experienţele pozitive ale unor cunoscuţi, experienţe care de cele mai multe ori au avut loc în perioada 2006-2008. Realitatea de pe piaţa imobiliară din România nu justifică deocamdată aceste creşteri de preţ", susţine Adrian Erimescu, director general www.imobiliare.ro.

Braşov: există proprietari răbdători care aşteaptă să treacă criza

O vilă cu 7 camere din zona Schei a avut o creştere spectaculoasă de preţ. În 2009, proprietarul cerea pentru acest imobil 1.000.000 de euro. În decembrie 2009, a dorit să vândă repede şi a coborât preţul la 700.000 de euro. Imobilul nu s-a vândut nici în aceste condiţii, iar proprietarul s-a hotărât să mai aştepte. Vila a fost construită în 2008, are o suprafaţă utilă de 837 mp şi un teren de 2.200 mp. Preţul cerut acum este de 850.000 euro, cu 150.000 de euro mai mult decât acum trei luni.

În zona Stupini, preţul cerut pentru o vilă cu 4 camere a crescut de la 220.000 la 270.000 de euro în primul trimestru al acestui an. Imobilul a fost construit în 2008, are o suprafaţă utilă de 260 mp la care se adaugă un teren de 1.700 mp. Explicaţiile proprietarului sunt aceleaşi, nu se grăbeşte să vândă.

Locul trei în topul imobilelor braşovene al căror preţ a crescut semnificativ în ultima perioadă este ocupat de o vilă cu 8 camer

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum 51 minute
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum 49 minute
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum 2 ore
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum o ora
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Ciolacu: România se prăbuşeşte fără fondurile europene şi reformele UE

Mediafax acum 18 minute
„Eu, ce îmi doresc în primul şi în primul rând este o normalitate europeană. Încă ne chinuim să găsim politic acea stare care să creeze o normalitate în România. Calea cu populismul, calea cu trebuie să mergem la Bruxelles, să batem cu pumnul în mas

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°