Coco avant Chanel este genul de film care beneficiaza din pornire de un mare avantaj: interesul imens al publicului, existent in mod firesc in trena unei legende a lumii, in cazul de fata a modei de inalta clasa. Pentru foarte multi dintre locuitorii planetei, nu mai e cazul sa se specifice cine a fost Coco Chanel – nu doar o creatoare de moda de enorm succes, ci chiar vizionara care le-a sugerat femeilor trecerea de la statutul de obiect la cel de subiect. Metodele acestei autodidacte dotate cu un fler si un rafinament de-a dreptul geniale erau simplitatea (in sensul de lipsa a zorzoanelor si exceselor, nu de pauperitate), lejeritatea (a eliminat si corsetul, pentru ca femeile sa poata respira), spiritul practic (Chanel nu a avut niciun pic de trac in a-si scurta parul când si-a dat seama ca acest lucru ii confera libertate in miscari, dar si un sarm aparte) si un simt teribil si non-conformist pentru imbinarea culorilor si forma ireprosabila a palariilor. Voluntara si incapatânata, Gabrielle Chanel a avut, pe deasupra, pe lânga talentul nativ de a crea o vestimentatie memorabila, o minte libera si o natura extrem de inzestrata pentru afaceri, dar a fost si foarte lucida in privinta asteptarilor amoroase. Cei care ii citesc biografia vor descoperi relatii de prietenie cu oameni de spirit precum Churchill, precum si o surprinzatoare cantitate de umor negru si cochetarie la aceasta fiinta cu feminitate sublima si mâna de fier in afaceri. Aceste date fiind binecunoscute, era destul de greu ca un regizor suficient de indraznet sa se apropie de asemenea proiect sa nu reuseasca sa-l si finalizeze. Este, din pacate, exact rezultatul obtinut de regizoarea Anne Fontaine. Incropit, parca, din fragmente care ar fi trebuit sa cada la montaj, lung si steril, filmul se târaste impardonabil inca din primele scene. Decupând numai scene irelevante, detalii fade si imaginând doa