Crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptibile. Este un fapt recunoscut de legislatia internationala care ar trebui respectat si in Romania. Nu stiu ce se poate face in raport cu calaii comunisti care au incetat din viata, probabil ca nu avem decat sansa recursului necontenit la memorie. Sunt insa unii dintre acesti indivizi care se plimba in continuare liberi, isi sfideaza cu nerusinare fostele victime, incaseaza pensii enorme si ranjesc sardonic cand citesc texte precum acesta. Alexandru Draghici (1913-1993) a fost comandantul suprem a ceea ce un scriitor numea “Arhipelagul MAI”. Comandantul unei monstruoase colonii penitenciare, omul fara remuscari si fara urma de cainta. Beneficiind de increderea lui Gheorghiu-Dej, generalul politic Draghici a impus suprematia Securitatii si a ordonat lichidarea fizica a celor banuiti de intentii “dusmanoase”. A colaborat perfect cu consilierii sovietici si cu agentii Moscovei, mega-securistii Nicolschi si Pantiusa. Savura in chip patologic sa porunceasca tortura fizica a victimelor sale. Rudimentar ca gandire, un ins vindicativ si meschin, Draghici a promovat ofiteri plasmuiti dupa chipul si asemanarea sa: Vasile Negrea, Ionel Gal, Janos Vincze, Tanase Evghenie, Nicolae Doicaru, Neagu Cosma, Aurel Mois, Nicolae Plesita. Adjunctii sai erau Pantiusa, Nicolschi, Mazuru, Marin Jianu. Un timp, in subordinea sa au lucrat ilegalisti precum Grigore Naum, Aurel Stancu, Wilhelm Einchorn, Gogu Popescu, Hristache Zambetti, Eugen Szabo. Naum, Stancu si Einchorn luptasera in Spania in Brigazile Internationale. Einchorn a fost implicat in anchetarea guvernului Nagy dupa suprimarea Revolutiei Maghiare, Zambetti a lucrat atat in Securitatea interna cat si in DIE, avand misiuni importante (si ratate) in SUA si Turcia, dupa 1965 a fost vicepresedinte al Camerei de Comert, iar in 1971 a fost ridicat de Ceausescu la rang de general-maior in