Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pâine după reţeta din Biblie

Publicat in Adevarul, marți 24 noiembrie 2009 ·

O brutărie din Baia Mare face pâine după reţeta din biblie. „Pâinea biblică" este mai dulce decât cea aflată în comerţ, este de culoare închisă şi se găseşte pe rafturile magazinelor la preţul de 3,5 lei.

Băimărenii sunt singurii români care au posibilitatea să „şadă" la cină cu Iisus prin intermediul „pâinii biblice", produsă de o brutărie din municipiu. Situată pe strada Motorului, societatea de panificaţie a venit cu ceva nou pe piaţa românească în ceea ce priveşte produsele de panificaţie, şi anume: pâinea făcută după reţeta din Biblie. „Am participat la unul dintre cele mai mari târguri internaţionale de produse de panificaţie, la Desseldorf, în Germania. Acesta a a avut loc luna trecută, în 13 octombrie, iar în cadrul evenimentului a fost lansată «pâinea biblică» de către o firmă germană, cu care noi colaborăm", a declarat Gelu Pop, administratorul brutăriei.

Reţetă făcută ca la carte

Brutarii băimăreni spun că respectă cu sfinţenie reţeta din Biblie şi întăresc aceasta prin spusele profetului Iezechiel, capitolul IV, versetul 9: „Ia-ţi grâu şi orz, bob şi linte, mei şi orzoaică, toarnă-le într-un vas şi-ţi fă din ele atâtea pâini, câte zile ai să şezi culcat pe partea stângă; că trei sute nouăzeci de zile ai să mănânci din ele". Astfel, celebra pâine băimăreană conţine: orz, grâu, alac (n.r. o specie de grâu cultivat din timpuri preistorice), miere, mei, mac, seminţe de in, sare de la Marea Moartă, apă, făină de bob, drojdie şi seminţe de chimion. „Făina de bob este făcută din linte. Tot ce am adăugat noi este drojdia şi macul pe care îl presărăm pe deasupra", a explicat Dan Adrian Pop, managerul brutăriei. „Pâinea biblică" are o formă rustică, este de culoare mai închisă şi are un gust mai dulce decât pâinea aflată în comerţ. „Procedeul complet de coacere al pâinii durează trei ore, din cauza aluatului care este mai moale. Doar fr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

1 mai – ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are şi de ce este zi liberă

Press Alert acum 31 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după ce muncitorii au cerut reducerea timpului de lucru. Aceasta este zi liberă pentru

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum o ora
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum o ora
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 13 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

13°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°