Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romsys a incheiat anul cu o crestere de 18%

Publicat in Ziarul Financiar, marți 9 februarie 2010 ·

Romsys, unul dintre cei mai mari furnizori de solutii si servicii de pe piata locala, a raportat anul trecut o cifra de afaceri de 101,5 mil. lei (24,5 mil. euro), in crestere cu 18% fata de anul precedent.

"Romsys a avut un an foarte bun, daca tinem cont de contextul economic provocator al anului 2009. Suntem bine pozitionati pentru a continua cresterea si in 2010, avem proiecte importante in derulare si parteneriate puternice cu furnizorii", a declarat Horatiu Berdila, CEO Romsys.

Cele patru divizii ale companiei, SAP, Networking, Self Service Solutions si Customer Services, au inregistrat cresterii relativ egale pe parcursul lui 2009, a anuntat compania.

Compania este prezenta pe piata financiar-bancara si asigurari, acest segment insumand o crestere de peste 50% fata de 2008. Potrivit estimarilor companiei de analiza si consultanta Pierre Audoin Consultants (PAC), piata locala de soft si servicii va creste in acest an cu aproximativ 5-6%, pana la valoarea de 680 de milioane de euro, cu cresteri mai mici de 10% pe soft si servicii si de peste 20% pe segmentul de externalizare.

Romsys este una dintre companiile care au reusit sa inceapa anul cu contracte noi de mari dimensiuni. Compania a castigat unul dintre cele mai mari contracte cu statul din aceasta perioada, respectiv crearea unui portal online si livrarea de soft si echipamente pentru Registrul Comertului. Potrivit Oficiului National al Registrului Comertului, proiectul va fi incheiat la mijlocul anului 2011 si va beneficia de o finantare din fonduri europene nerambursabile in valoare de 21,49 milioane de lei (5,1 mil. lei). De asemenea, compania va furniza Comisiei de Supra­ve­ghere a Asigurarilor (CSA) servicii informatice in valoare de 1,72 milioane de euro, contractul fiind atribuit in decembrie 2009.

Infiintata in 1993 de Marius Cojanu, Romsys a fost preluata la sfarsitul a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum 32 minute
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 2 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 11 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 4 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

OpenAI dizolvă echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale AI, la mai puţin de un an de la anunţarea acesteia

News.ro acum 6 ore
OpenAI şi-a desfiinţat echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale inteligenţei artificiale, la doar un an după ce compania a anunţat formarea acesteia, a confirmat vineri o sursă familiarizată cu situaţia, pentru CNBC. Persoana, care a vorbi

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°